Versetul de mai sus se repetă de patru ori în Psalmii 107. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare etapă din viață, trebuie să slăvim pe Domnul, având în vedere că bunătatea Sa face minuni pentru noi. Ori, atunci contează câtuși de puțin cine ni se împotrivește, căci Cuvântul ne asigură că bunătatea lui Dumnezeu ne dăruiește mari binecuvântări. Așadar, caută-ți refugiu în Cel Preaînalt și vei cunoaște minunea sfântă.

            Cei care au fost luminați de Evanghelie și, de aceea, s-au încrezut în Cel Atotputernic, pot spune că, după exemplul regelui David – care a afirmat în Psalmii 23 că bunătatea Domnului îl va urma în fiecare zi din viața sa – nu vor fi nici ei părăsiți. Așadar, nu există motiv pentru ca niciun fiu al lui Dumnezeu să se încreadă în vrăjmaș și să trăiască disprețuit și osândit.

            Rugăciunea ce este pe placul Tatălui este de a cere ca El să-Și aducă aminte de tine după cum Îi este îndurarea, uitându-ți păcatele din tinerețe, cât și fărădelegile (Psalmi 25.7). Astfel, vei avea o încredere nemărginită și deplină în Cel Atotputernic. Aceasta este ceea ce le lipsește multor fii ai lui Dumnezeu, căci, în momentul de a lua o hotărâre sau de a intra în luptă, când ar trebui să fie puternici, nu sunt tari în credința lor.

            Bunătatea ce ne este rezervată este atât de mare încât nu poate fi măsurată. Ea a fost sortită celor care păzesc Cuvântul și se încred în Domnul, însă se revelează în prezența tuturor oamenilor – atât celor smeriți, cât și celor care nu se supun poruncilor sfinte. Din această cauză, cine nu o cere pierde mult, iar cel care nu se bucură de ea suferă o mare pagubă.

            Cei care trăiesc din răutate nu trebuie să se bucure de această bunătate, din moment ce ”câștigul” obținut în acest caz este infinit mai mic decât ar fi putut fi de ar fi făcut binele și s-ar fi bucurat de bunăvoința Celui Preaînalt. De fapt, mulțumirea și plăcerea față de perversiune, pe lângă faptul de a fi trecătoare, lasă un gust amar și ne umplu de rușine, întristându-l pe cel care le primește.

            Favorurile obținute de cei care se bucură de bunătatea sfântă nu vor avea niciodată sfârșit. Ori, pentru a se bucura de bunătatea Domnului, este de ajuns de a-L alege și de a se apropia de El, rămânând mereu înaintea Sa. Odată ajuns în casa lui Dumnezeu, nu are cum să nu-ți facă plăcere purtarea Tatălui; până la urmă, este vorba de un dar sfânt ce îl face pe credinciosul fidel să ajungă în poziția în care Cel Preaînalt dorește să-l vadă, păzindu-l neîncetat.

            Din acest motiv, crede că Domnul îți va auzi mereu glasul, după cum Îi este bunătatea. Astfel, nu va trebui să disperi în a-ți îmbunătăți purtarea; este de ajuns să urmezi sfaturile lui Dumnezeu prin mijlocirea Cuvântului Său. Cine crede în Isus primește îndurarea Sa și, de aceea, vei fi sfințit și întărit.            

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares