Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr.
Proverbele 28.1
Omul credincios în Dumnezeu nu are de ce să se teamă când vreun nelegiuit se hotărăște să-l atace. Căci, Domnul veghează asupra poporului Său cu putere și este mereu gata de a asculta cererile fiilor Săi. Însă, dacă diavolul s-a folosit de cineva pentru a-ți face rău – chiar dacă este sau a făcut parte din Trupul lui Hristos – nu înceta de a te ruga și de a cere Tatălui să-l facă să fie cuprins de deznădejde, care să nu-l mai părăsească. Rezultatul va fi mult peste ceea ce am cerut sau sperat.
Scripturile nu spun că păcătoșii vor fugi, dar au puterea de a ne speria ; până la urmă, nu au nicio bază de a răzbi în bătăliile duse împotriva noastră. Cei nelegiuiți – dintre care, mulți fac parte din poporul lui Dumnezeu și, de aceea, cunosc Cuvântul binecuvântat – reușesc pentru un timp să ne amenințe și să se țină pe poziții. Însă, de vom cere să fie cuprinși de deznădejde, vor fugi.
Având în vedere citatul de mai sus, de ce să ne temem de cei ce se abat de la cale și vor să ne facă rău ? Cuvântul sfânt ne garantează succesul fără a fi nevoie să ne folosim de mijloace necurate pentru a ne proteja. Aceasta nu înseamnă că trebuie să cerem ajutor răufăcătorilor, ci că nu este necesar să faci ceea ce firea omului ar face, fiindcă apărarea noastră se află în Cuvântul Dumnezeului nostru.
Vai de cel care se ridică împotriva fiului lui Dumnezeu, care își știe drepturile în Domnul și le folosește ! Nu există nimeni care să țină piept robilor Celui Preaînalt, care luptă cu arme ce nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice (2 Corinteni 10.4). Astfel, pentru a le folosi, este de ajuns ca robul credincios să creadă în ceea ce Tatăl spune prin Cuvântul Său. Așadar, fii atent și, când ai nevoie, cere ceea ce ți s-a revelat.
Lucrarea este făcută pe nevăzute. Deznădejdea pătrunde în inima celui care s-a abătut de la Adevăr și, de aceea, nu va avea curajul să ne atace. Până și orice gând despre noi îl va face să simtă ceva atât de ciudat încât singura posibilitate va fi de a fugi. Modul în care Dumnezeu ne călăuzește spre victorie este cel mai sigur și cu șansă mare de reușită. Folosind mijlocele din Biblie, nu vom fi atinși și nici biruiți de nimic.
Cine crede devine îndrăzneț ca un leu. Dacă nu este pătruns de această purtare adânc în inima sa, trebuie să caute la Dumnezeu încrederea ce îl va face să rabde amenințarea celui nelegiuit, oricât de adevărată și primejdioasă ar fi. Nu poți avea o altfel de purtare pentru a înfrunta pe cel care te prigonește.
Semnul că te încrezi în Cel Preaînalt se dă prin îndrăzneală și lipsa de orice frică. Așa vrea Domnul ca toți fiii Săi să trăiască. Așadar, analizează-te și, de observi că această încredere nu există în inima ta, du-te în căutarea ei, căci, fără ea, nu vei fi pe placul lui Dumnezeu. A fi curajos înaintea celui nelegiuit sau a omului rău ne este o datorie!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares