Mesajul zilei

17/06/2019 - NEPRIHĂNIȚII ȘI RĂU FĂCĂTORII

Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.

1 Petru 3.12

Cei neprihăniți se deosebesc mereu prin felul plin de zel de a fi. Ei nu sunt niciodată în stare să facă rău nimănui, nici măcar celor care îi fac să pătimească din dragoste pentru dreptate. Pentru aceștia, a suferi din dragoste pentru Hristos și lucrarea Sa va fi mereu o plăcere la care nu vor reununța. Dacă te gândești la cum va fi viața într-o lume în care cei care slujesc lui Dumnezeu sunt osândiți, atunci nu faci parte dintre cei neprihăniți.

Cine se teme de ceea ce i se poate întâmpla slujind lui Dumnezeu nu și-a desăvârșit încă credința. Ori, cel neprihănit nu știe ce este frica. Ceea ce vrea cu ardoare este de a se supune lui Hristos, fără a se preocupa de prețul ce-l are de plătit pentru asta. Dimpotrivă, cei care nu sunt desăvârșiți în credință se mânie când se gândesc la ceea ce li s-ar putea întâmpla din cauza credinței pe care o spun că o au în Domnul. Adevărul este că Tatăl se îngrijește de cei care sunt în El cu adevărat.    

Creștinul care răspunde cu răutate când este ofensat pierde mult. Adevărul este că nu contează ceea ce ni se spune, fiindcă am fost deja preveniți că vom avea de răbdat (2 Timotei 3.12). Domnul Isus ne-a avertizat că se va vorbi rău de El și va fi prigonit, ceea ce ne va aștepta și pe noi, robii Săi (Ioan 15.20). Așadar, a fi calomniat, injuriat și defăimat din dragoste pentru Hristos reprezintă prerogativele tuturor celor pe care îi așteaptă o mare răsplată.

Fiul lui Dumnezeu nu trebuie niciodată să plătească răul cu rău ; înainte de orice, trebuie să binecuvânteze pe cei care sunt folosiți de vrăjmaș pentru a-l înfrunta. Am fost chemați pentru a ne ruga în orice situație, cât și în momentele grele și primejdioase. Sunt oameni care se vor converti numai când răul ce există în ei se va fi terminat. Cine va fi folosit pentru a-i converti va primi, cu siguranță, o mare răsplată.

Scopul nostru trebuie să fie acela de a dobândi binecuvântarea. Dacă vom răbda ceea ce Domnul va lăsa să vină împotriva noastră, vom fi, fără îndoială, răsplătiți. Însă, de fugim înaintea amenințării cu prigoniri, vom fi asemuiți mercenarilor, care, nefiind păstori, fug din fața lupului. Există multe moduri de a slăvi pe Domnul prin moartea noastră. Dacă El a ales pentru noi un lucru de care nu ne place, trebuie să-l primim cu bucurie.

Robii lui Dumnezeu trebuie să stea deoparte de rău; astfel, ei nu se vor supune cerințelor răului. Cine permite să fie folosit de diavol va fi prins în mâinile sale. Pe de altă parte, fiii Celui Preaînalt trebuie să se străduie să facă binele, ceea ce înseamnă să facă cunoscut Cuvântul Domnului celor rătăciți, ajutându-i cu credință și rugăciune.      

           A căuta pacea este un lucru binefăcător pentru cei care sunt în Dumnezeu. Pentru a o dobândi, aceștia trebuie să țină post și să facă rugăciuni, dacă este nevoie. Odată găsită calea cea sfântă, trebuie urmată, ceea ce va fi deplin pe placul lui Dumnezeu. Nu putem uita că bucuria Domnului este tăria noastră (Neemia 8.10b).

 

În Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!