În mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg.
Psalmi 118.5
Când trupul, mintea sau duhul sunt cuprinse de deznădejde, există un singur mod potrivit de a se izbăvi de aceasta: să chemi pe Domnul. Cine încearcă să călătorească, de exemplu, pentru a ieși din această stare, se pot simți mai bine pentru scurt timp, dar, mai pe urmă, toată neliniștea revine. Cei care se dedau practicilor religioase vor simți de asemenea o ușurare ce nu va fi completă ; însă, numai cei care Îl vor chema pe Domnul din toată inima reușesc cu adevărat să se izbăvească de acest rău.
Neliniștea este o asuprire a Iadului. Dacă cineva nu reușește cu adevărat să se izbăvească de această lucrare malefică, atunci acest lucru îi poate cauza stricăciuni. Mintea nu suportă să se afle sub un atac răufăcător mult timp. Trupul se resimte și va începe să sufere tot felul de reacții ce pot culmina chiar cu moartea. Duhul neliniștit al celui care nu cunoaște pe Domnul poate să-l facă să comită fapte necugetate împotriva propriei persoane sau altora.
Nu există ajutor mai bun de a ieși din această neliniște decât să citești un psalm, un capitol din Evanghelie și să-ți deschizi inima lui Dumnezeu. Atunci, omul care nu mai găsea niciun sens în viață și era cuprins de pofte rele înțelege că credința poate să-l ajute. Însă, aceasta nu este de ajuns. Este nevoie să-ți deschizi inima Celui Preaînalt, să strigi după milostenia Sa, rugându-L cu toate forțele.
Nimic ce ni se întâmplă rău nu vine din întâmplare. Imperiul întunericului, după ce ne studiază, ne observă punctele slabe, își trimite oastea pentru a ne ispiti. Dacă nu căutăm ajutorul sfânt, vom rămâne singuri în luptă și, astfel, vrăjmașul va reuși să intre în viața noastră și să ne biruie. În toate situațiile, este mai bine să ne deschidem inima, să ne mărturisim păcatele și să urmăm sfaturile date de Dumnezeu prin Cuvântul Său.
Psalmistul spune că, în mijlocul strâmtorării, a chemat pe Domnul. Același lucru trebuie să facă cine vrea cu adevărat să se salveze. Astfel, Dumnezeu trebuie chemat prin ceea ce El ni S-a făcut cunoscut prin Cuvântul Său. Nu este de ajuns să spui : ”Tată, ajută-mă, scapă-mă din această situație”. Ci, trebuie să știi ceea ce El spune despre acel subiect și, atunci, să-L chemi cu încrederea că vei fi ajutat.
După ce a chemat pe Domnul, psalmistul a fost scos la loc larg. Dumnezeu va aduce pacea celui care se află în necaz, de îndată ce acesta face ceea ce El îl sfătuiește prin Scripturi. Cine nu se roagă după cum este învățat nu va primi ajutorul Domnului, chiar dacă este cuprins de cea mai sfântă smerenie. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu face ca Tatăl să lucreze pentru noi.
Domnul aude pe cel care Îl cheamă de este cuprins de ceea ce El l-a învățat. Faptul de a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă că El lucrează deja în favoarea ta. Așadar, de ce oare să nu-L chemi acum? Vei fi izbăvit de orice lucrare rea dacă o vei face din toată inima. Celui Preaînalt Îi face plăcere să-i ajute pe cei care Îl cheamă în duh și adevăr.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares