David nu a făcut nimic pentru a merita mânia lui Saul, dar, fiindcă a primit chemarea Domnului Dumnezeu în viața sa, a fost persecutat de acest împărat cu o ură de moarte. Fratele meu, să nu-ți fie teamă dacă și ție ți se vor întâmpla lucruri asemănătoare, fie la muncă, fie în familie sau chiar și la biserică; până la urmă, toți cei care doresc să trăiască smeriți în Hristos vor suferi prigoniri.

Cei aleși trebuie să știe că este un preț de plătit pentru lucrarea ce le-a fost dată. Este adevărat că Domnul ne ferește de multe greutăți – de unele dintre ele nici nu vom ști – dar vom avea de înfruntat anumite probleme. Însă, de treci printr-o situație grea, nu dispera, nu te supăra, dar nici nu te mânia. David, sfătuit să nu rămână în Queila – cetate către care vrăjmașul se îndrepta – a fugit fără a avea o direcție precisă.

De fapt, acel rob al Domnului a fost călăuzit de Cel Preaînalt până în pustia Zif, pentru a fi în locuri sigure. Și cu tine, El va face la fel: va fi mereu cineva care te va avertiza de unde trebuie să pleci. Până la urmă, Dumnezeu nu a pierdut puterea de a ne duce în locuri liniștite, în anumite pustii. Deseori, am fost persecutat de cine ar fi trebuit să-mi întindă mâna și să-mi fie prieten, dar a fost Tatăl ceresc cel care a avut grijă de viața mea și nu a permis ca nici măcar un fir de păr să-mi fie atins fără să fi fost din voia Sa.

Cine a fost binecuvântat de Cel Preaînalt cu vreo misiune trebuie să se pregătească pentru a plăti prețul. Domnul nu îl va lăsa să cadă, ci va împlini ceea ce a fost spus despre el. Însă, continuă să mergi înainte, chiar dacă destinația este nesigură. Când totul va trece, oamenii vor vedea că Dumnezeu i-a călăuzit. Chiar dacă vrăjmașul pare a fi puternic și hotărât să-ți pună capăt zilelor, este fără putere și slăbit, de îndată ce Tatăl te ocrotește.      

Dumnezeul nostru ne înconjoară ca un zid de foc (Zaharia 2.5), și, oricât de mult s-ar strădui cel rău să ne șteargă de pe fața pământului, nu va reuși. Saul s-a pornit cu peste trei mii de oameni în căutarea lui David, dar nu a reușit niciodată să pună mâna pe unsul Domnului. De aceeași ocrotire avem și noi parte, căci Dumnezeul nostru ne este și mereu va fi Adăpost și Stâncă, Ajutorul prezent la nenorocire (Psalmi 91.2).

Ceea ce este scris în Biblie este de o importanță capitală: Cel Preaînalt nu l-a dat pe David în mâinile lui Saul. Oricât de mult acesta și-ar fi dat silința, Cel Atotputernic Își elibera robul din mâinile vrăjmașe. Același lucru se va întâmpla și cu cel care este de fapt fiul lui Dumnezeu. Așadar, Domnul este tată numai celui care Îi este fiu. Aceasta însemană că, atunci când ne asumăm filiația, și El își asumă paternitatea.

Merită toată osteneala de a fi încrezători în împlinirea misiunii noastre, căci, avându-l pe Domnul cu noi, diavolul nu ne va încătușa niciodată. Chiar de va încerca, Cel Preaînalt ne va ocroti și ascunde într-un loc sigur.  

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares