Orice creștin trebuie să încerce să nu-și lase inima în desfrâu, căci, dacă se întâmplă, se va îndepărta de Dumnezeul viu. Aceasta ne este misiunea, însă mesajul ceresc nu este doar acesta. Cuvântul mai spune că trebuie să ne îndemnăm unii pe alții, câtă vreme se zice Astăzi. Acest timp este cel pe care umanitatea îl are de trăit pe fața Pământului. Făcând aceasta, Îl mulțumim pe Tatăl și Dumnezeul nostru.

Marele pericol ce ne pândește în prezent este împietrirea inimii prin înșelăciunea păcatului. După cum știm, acesta a pătruns în lume odată cu căderea lui Adam și, de atunci, i-a făcut pe mulți oameni să acționeze împotriva regulilor cerești. Păcatul este foarte periculos și, de aceea, nici nu trebuie să fie cunoscut de cine nu dorește să-și petreacă veșnicia în suferința veșnică. Cel ce nu acordă importanță dacă va suferi sau nu în veșnicie nici nu se gândește la asta.      

         Împietrirea prin înșelăciunea păcatului îl face pe om să uite de propriul fiu, de cât de mult va avea de suferit cu o despărțire, sau de rușinea pe care o va încerca față de prieteni, care, cu siguranță, vor spune că el sau ea a fost infidel jumătății sale. Cel mai rău este că această umilință nu va putea fi ștearsă niciodată. Cine cade pradă adulterului va avea pentru totdeauna – întru veșnicie – semnul actului său nebun și rușinos imprimat pe chipul său.

         Amăgirea păcatului ne împietrește față de drepturile noastre în Hristos. Există creștini care nu se roagă pentru a fi lecuiți, căci, la un moment dat, când au avut nevoie de leac, au strigat dar nu au fost auziți. Ei ar fi trebuit, așadar, dinaintea lipsei unui răspuns al Domnului, să fi hotărât să-L caute pe Cel Preaînalt pentru a ști de ce nu au fost auziți. Asta s-a întâmplat din cauza faptului că au existat anumite lucruri ce L-au împiedicat pe Domnul să lucreze.

         Nu sunt puțini fii ai lui Dumnezeu care au acceptat sărăcia ca pe ceva normal. Consideră că, din cauza strămoșilor ce au fost săraci, nici ei nu vor reuși să prospere. Pocăința distruge blestemul ce stăpânește familii întregi. Niciun rob al Domnului nu trebuie să accepte lipsa de resurse care îl împiedică să trăiască demn; până la urmă, Isus a venit pentru ca el să aibă o viață din belșug (Ioan 10.10b).

         Dumnezeu nu ar fi rău vorbindu-ne despre împietrirea prin înșelăciunea păcatului și, în același timp, fără să fi prevăzut un mod pentru a scăpa de acest flagel. Tatăl ne-a învățat să ne îndemnăm unii pe alții, căci, prin aceste mustrări reușim să înțelegem ce ne lipsește pentru ca El să poată lucra în favoarea noastră.        

         Creștinul trebuie să accepte această poruncă cerească ca o obligație atârnând asupra sa. Într-o bună zi, tu, eu sau oricare frate în Hristos vom putea fi considerați responsabili pentru prăbușirea sau distrugerea cuiva, pentru a nu fi făcut ceea ce ni s-a cerut. De aceea, trebuie să trăim dedicându-ne lui Dumnezeu, pentru ca El să ne poată folosi spre slava Sa.

Întru Hristos, cu dragoste

         R. R. Soares