Mesajul zilei

12/05/2019 - NU-ȚI FIE FRICĂ DE NICIO AMENINȚARE

De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: "Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.”

2 Regi 19:32,33

Sanherib, împăratul Asiriei, a subjugat multe popoare, și a decis să domine și cetatea lui Iuda, astfel că a trimis soli ca să-l sperie pe împăratul Ezechia. Pentru a înfăptui acest lucru, el a folosit cuvinte grele. Cu toate acestea, el a făcut o mare greșeală: l-a considerat pe Domnul, Garda lui Israel, drept un dumnezeu ca toți ceilalți dumnezei. Acești zei erau invenții ale popoarelor, însă Domnul, Creatorul cerului și al pământului, era adevăratul Dumnezeu.

Acel împărat, nu a luat în considerare că Ezechia Îl slujea cu adevărat pe Dumnezeu, și astfel ofensiva sa împotriva lui Iuda a fost un eșec. De asemenea, el nu știa că în Ierusalim era un profet numit Isaia, care era un slujitor al Celui Prea Înalt. Așadar, planurile conducătorului Asiriei au eșuat, nefiind posibil să se materializeze ceea ce el plănuise să facă. De fapt, acolo unde există frica de Dumnezeu - respect pentru Cuvântul Domnului - răul prosperă.

Predecesorul lui Sanherib a invadat Israelul și a luat în robie regatul nordic. Pentru acel rege, nu au existat bariere; cu toate acestea, el nu știa că era Domnul Cel care l-a folosit pentru a împlini Cuvântul. Mulți oameni nu înțeleg încă faptul că, succesul obținut de ei se datorează împlinirii planului divin. Dacă vei respecta Cuvântul, vei avea mult mai mult succes decât îți poți imagina.

Profetul Isaia a fost clar când a trimis mesajul în versetul citat: împăratul Asiriei nu va intra în cetatea aceasta. Ezechia nu trebuia să se mai teamă sau să dispere înaintea amenințării iminente a invaziei străine. Sanherib avea de fapt o forță militară suficientă pentru a pune capăt micii cetăți a lui Iuda, însă poporul lui Dumnezeu trăia sub protecția promisiunilor divine. În orice criză te vei afla, caută să asculți îndrumarea Domnului și apoi, crede ceea ce El vorbește, pentru că acel lucru se va întâmpla.

Atunci când Domnul vorbește, planurile inamicului sunt anulate. Cel Prea Înalt i-a spus lui Senaherib, că nu va arunca nici măcar o săgeată împotriva poporului Lui. Omenește vorbind, era imposibil ca un astfel de lucru să se întâmple, deoarece puternicul rege asirian era determinat să invadeze Ierusalimul. Cu toate acestea, rugăciunea unui slujitor al Celui Atotputernic poate schimba orice situație (Iacov 5:16), însă Sanherib nu știa acest fapt. Adversarul nu știe ce poate face Dumnezeul nostru în favoarea celui care își pune încrederea în El. Sentința dată de profet spunea așa: „se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.” Nu mai exista nimic de făcut, ci doar să-l laude pe Domnul pentru ceea ce a promis. Astfel, Ierusalimul a fost salvat și Sanherib învins.

Atunci când s-a pus împotriva lui Iuda, Sanherib a văzut că nu era bine ceea ce el gândea. El s-a întors foarte trist către țara sa, văzând că 185.000 dintre soldații săi au murit într-un mod misterios. Domnul a promis să fie dușmanul dușmanilor noștri. Așa că, dacă viața ta este salvată de El, nu teme de nicio amenințare!

În Hristos,

cu dragoste, R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!