Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor”.
Matei 19:23
Există mesaje pe care Domnul Isus le-a predicat tuturor, dar există altele care au fost adresate doar ucenicilor Săi. Și nu pentru că, Învățătorul a vrut să ascundă unele adevăruri, ci pentru că mulți nu aveau să le înțelagă, și astfel El le-a arătat doar celor care erau deja ai Lui. Toți oamenii trebuie să conștientizeze, în primul rând, starea păcătoasă în care ne aflăm cu toții și care este comună tuturor, pentru păcatul lui Adam ne-a luat din mâinile lui Dumnezeu și ne-a dus spre pierzanie.
Adevărul este că niciun mesaj al Domnului nu trebuie să fie ascuns. Noi trebuie să le predicăm tuturor, deoarece mulți dintre noi dispun de resurse, și prin urmare, se consideră mai buni decât alții. Această orbire spirituală nu le permite să acorde atenție Cuvântului Domnului. Însă, ei nu vor fi mântuiți, dacă nu se vor pocăi. Nu există nimic mai trist decât să-i vedem pe oameni bazându-se pe starea lor materială, pe banii lor (1 Timotei 6:17).
Isus este Domnul Împărăției cerurilor, El știe foarte bine de ce anume este nevoie pentru a avea intrarea garantată în Regatul Său. Fiul lui Dumnezeu a făcut un astfel de comentariu atunci când l-a văzut pe tânărul bogat, care, după ce a fost iubit de către Învățător, a plecat întristat din cauza misiunii care i-a fost înmânată. Adevărul este că cei care se încred în bogății, nu pot avea încredere în Dumnezeu. Credința lor este slabă, falsă, și, prin urmare, nu vor avea garanția fericirii veșnice. Isus l-a orientat pe acel tânăr, care se afla în mulțime și care L-a întrebat ce ar trebui să facă pentru a moșteni viața veșnică. Salvatorul ne-a arătat că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să respectăm poruncile. Tănărul a răspuns că face toate aceste lucruri. Oare ce mai lipsea? Maestrul i-a spus atunci, să-și vândă toate bunurile și să le dea săracilor, lucru care l-a întristat foarte mult pe băiat (cititește, de asemenea, Marcu 10:22).
Există oameni care nu posedă bunuri materiale, și nu acest lucru îi vor împiedica să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Faptul ce trebuie observat este că există lucruri pe care le-am ales drept ținte ca să fie atinse. Apoi, când ajungem să le posedăm, devenim sclavii lor. Persoana care dorește să intre în Cer, trebuie să depună eforturi pentru a păstra nu numai poruncile, ci, de asemenea, să facă ceea ce El ne vorbește.
Într-o lume în care auzim atât de multe povești despre oameni care au avut succes în afaceri, știință, sport și chiar și în credință, mulți se lasă iluzionați de astfel de povești și nu se mai străduiesc să se supună planului divin. Pentru cei care nu au revelația divină, este mai important să aibă o bună sursă de venit, o casă frumoasă, o mașină etc. Este bine să fii atent, astfel încât spinii să nu sufoce credința ta.
Chiar dacă l-a auzit pe Isus spunându-i că va avea o comoară în cer, dacă își va vinde toate bunurile, le va da săracilor și-L va urma, tânărul s-a retras trist. Noi nu știm ce anume ar fi făcut acea comoară pentru el, dar în mod sigur, l-ar fi făcut mult mai bogat.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares