Mesajul zilei

17/04/2019 - ASTA VA FACE DUMNEZEU PENTRU TINE

Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană şi nu ocroteşte pe cei răi. Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie şi buzele cu cântări de veselie. Vrăjmaşii tăi vor fi acoperiţi de ruşine, iar cortul celor răi va pieri.”

Iov 8.20-22

Domnul Dumnezeu este pregătit pentru a face fapte mari celor care fac parte din familia Sa – minuni pe care oamenii nici nu și le pot imagina că sunt posibile. În Scripturi este consemnat ceea ce Cel Preaînalt poate și dorește să realizeze pentru toți cei care cred în Cuvântul Său. Astfel, când un om este în comuniune cu Tatăl, puterea sfântă este în măsură să lucreze în viața sa.

            Având acestea în vedere, nu pizmui niciodată pe cei răi, căci viitorul lor nu va fi bun (Proverbele 24.19; Psalmi 37.10). Cei care cedează păcatului și nu caută pocăința, ținându-și nelegiuirea ascunsă în inimă, într-o bună zi, când vor avea nevoie cel mai mult, vor fi lepădați de Dumnezeu. Însă, cei care sunt fără prihană nu vor fi niciodată uitați. Așadar, continuă să fii cu teamă în Domnul și El nu te va ocoli niciodată.

            Dumnezeul nostru nu se poartă niciodată în mod nedrept. De aceea, nu îi va ocroti niciodată pe cei răi. Astfel, cei care se dedau greșelilor, fiind adepții păcatului, pot fi siguri că vor avea parte de mânia vrăjmașului, care îi înșeală, iar Domnul nu îi va putea ocroti, chiar dacă aceștia Îl vor striga. Cel Preaînalt nu-Și va întinde mâinile pentru a-i păzi, căci faptele lor rele nu Îi vor permite să o poată face.

            Fii gata de momente de multă bucurie, căci Dumnezeu a promis că îți va umple gura cu strigăte de bucurie. El are puse deoparte tot atâtea prilejuri pentru a-Și vizita fiii într-un mod atât de desăvârșit și minunat, încât aceștia nu vor uita niciodată. Astfel, când bucuria vine, va fi un semn că duhul tău a fost văzut de El, iar tu vei putea cere și determina ceea ce dorești.

            Venirea Domnului va fi atât de minunată încât buzele îți vor rosti adevărata slavă. Fără ea, tot ceea ce reușim este de a da lui Dumnezeu ceea ce am da oricărui om pe care dorim să-l lăudăm. Însă, prin prezența Dumnezeului nostru, suntem prevăzuți cu o mare putere de a I se închina și vom reuși să-I fim pe plac Lui, care este desăvârșit.        

            Cei care se vor ridica împotriva ta vor fi făcuți de rușine. Aceștia nu vor înțelege nimic, fiindcă purtările lor vor fi mereu contrare acelor ale unui om de bine. Vom fi alături de Cel Preaînalt în desăvârșirea Sa, ajutând cu dăruire pe cei care cred în El.

            Am putut vedea cum oamenii s-au lăsat cuprinși de mânie din cauza lipsei de înțelepciune arătată în tribunale, fiindcă procesele mincinoase intentate celor nevinovați nu au avut niciun rezultat. Iar lucrul acesta este posibil pentru că Dumnezeu este credincios cu adevărat, iar făgăduința sfântă este ca să piară cortul celor răi, ridicat pentru a-l subjuga pe cel neprihănit.

                       

           

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!