Mesajul zilei

15/04/2019 - DUMNEZEU VA FI CU TINE

Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, şi a zis: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în ţara pe care am jurat că le-o voi da; şi Eu Însumi voi fi cu tine”.

Deuteronom 31.23

Și astăzi Dumnezeu îi însărcinează pe unii din fiii Săi cu o lucrare specială. Lui Iosua, de exemplu, i s-a poruncit să-i ducă pe fiii lui Israel în Țara Făgăduită. El trebuia să împlinească această poruncă, în ciuda greutăților pe care le-ar fi putut înfrunta, iar Domnul avea să fie cu el. În acest sens, Cel Preaînalt i-a dezvăluit două taine – întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Fii atent la ceea ce Dumnezeu îi cere să facă, pentru ca și tu să Îl ai alături.

            Vreme de ani de zile Iosua a fost robul lui Moise. Este important de observat că Cel Atotputernic nu a dat această misiune sfântă unuia dintre fiii lui Moise. Ca Domn, El are motivele Sale și, când ia o hotărâre, nimeni nu poate să-L judece. El este Domn sfânt în toate cele, astfel încât hotărârile Sale sunt întotdeauna cele mai bune. Așadar, cine va asculta de ceea ce Cel Preaînalt spune va fi mereu răsplătit.

            Prima condiție pe care acel rob al lui Dumnezeu trebuia să o îndeplinească era să se întărească. Dacă nu ar fi respectat-o, Domnul au ar fi avut cum să-l ajute. Să ai această pildă mereu în inima ta: înaintea oricărei misiuni pe care Tatăl ți-o dă, chiar de totul pare imposibil, întărește-te, căci El se va îngriji și de cele mai mici amănunte dacă nu-L vei face mincinos. Nu măsura binecuvântarea după cât de grea este, ci prin mijlocirea Cuvântului.

            Domnul Dumnezeu i-a mai spus lui Iosua: Îmbărbătează-te! Nu vei avea niciodată reușită în orice încercare dacă nu te lași cuprins de însuflețire. Drept este să te porți în acest mod: dacă Cel Preaînalt ți-a dat ceva de îndeplinit, El știe că, cu ajutorul Său, vei reuși. Așadar, pe lângă faptul de a te întări, trebuie să te îmbărbătezi – ceea ce vrăjmașul nu vrea să se întâmple. Fiindcă, până la urmă, fără îmbărbătare, nu vei primi ajutorul sfânt.

            Dumnezeu l-a ales pe Iosua, iar el nu avea dreptul de a spune nu. Fratele meu, nu există altcineva capabil de a realiza lucrarea pentru care ai fost chemat. Domnul este Cel care îți dă această capacitate! Așadar, nu are sens să crezi că altcineva va face mai bine ceea ce ți-a fost menit. Nu este modul de a vorbi – și nici condiția fizică sau intelectuală – ce va înlesni realizarea lucrării. Capacitatea de a împlini planul sfânt este dată celor pe care El îi alege.       

            Această problemă este mult mai serioasă decât credem. Domnul a spus că a jurat că Își va duce poporul în Canaan. Astfel, cum El este înțelept, l-a ales pe Iosua pentru această responsabilitate. Pentru o anumită lucrare ce trebuie făcută astăzi, El te-a ales pe tine. Așadar, dacă ai fost ales de Dumnezeu, nu-ți irosi șansa, căci ai fost înzestrat ca să ai reușită.

            Până la urmă, Iosua, după ce și-a înțeles misiunea, avea să vadă că Cel Preaînalt îi va fi alături. De ce oare robul Domnului ar mai avea nevoie? Să I se supună, supune-te Lui, iar El va fi cu tine. Nu este nevoie să te rogi pentru ca Dumnezeu să fie cu tine, ci este de ajuns să I te supui !    

           

            În Hristos, cu dragoste,

           

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!