Mesajul zilei

09/04/2019 - CE FEL DE OAMENI AR TREBUI SĂ FIȚI VOI

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?

2 Petru 3.11,12

 

            Ceea ce este scris în aceste versete biblice va trebui să se împlinească potrivit voii Domnului. În ciuda faptului că toate popoarele se pregătesc în modul cel mai absurd, folosind armele atomice existente, cât și creând altele, nu vor reuși să împiedice întoarcerea triumfală a Împăraților împăraților. De fapt, tot ceea ce omul crează nu va fi decât pulbere față de slava ce va fi arătată în ziua în care Dumnezeu va pune capăt tuturor lucrurilor și care va fi de dimensiuni mult mai mari decât o biată furnicuță ce se luptă cu o armată de elefanți.

            Având în vedere toate acestea, ce fel de oameni ar trebui oare să fim, din moment ce viitorul va fi arătarea desăvârșită a sfințeniei Domnului ? Ori, este nevoie să ne pregătim pentru a nu rămâne la acest nivel. Așadar, nu te juca cu sfințenia ta și scoate-ți răutatea din suflet. Folosește adevărata Apă – Cuvântul lui Dumnezeu – pentru a te curăți de toată murdăria și nu lăsa ca niciun rău să ți se cuibărească în suflet, căci un lucru este sigur : Dumnezeu nu va avea îndurare față de cel care Îi nesocotește poruncile (Proverbele 19.16).

            Există un singur mod de a scăpa de ceea ce va veni asupra umanității : a trăi în sfințenie și smerenie. Cel Preaînalt cere fiilor Săi să fie sfinți, fiindcă El este sfânt         (1 Petru 1.16). De aceea, nu-ți lua în derâdere mântuirea. Mulți tineri își pierd viața zilnic, deși nimeni nu se aștepta ca ei să plece atât de devreme. Câți dintre ei nu trăiau oare dedați prostituției sau desfrâului? Aceștia nu Îl vor vedea pe Domnul (Matei 5.8; Evrei 12.14), ci vor cunoaște cea de-a doua moarte (Apocalipsa 21.8).

            Scrierea sfântă ne cere să așteptăm, și să grăbim ziua venirii lui Dumnezeu. Încă o dată trebuie să atragem atenția: nu te juca cu sfințenia Domnului. Curățește-te de tot răul, nu-ți lăsa inima să fie cuprinsă de gânduri stricate (Ieremia 4.14; Psalmii 49.3; Luca 2.35), așteaptă cu nerăbdare ziua Domnului, nu-ți neglija pregătirea și fii mereu gătit cu hainele frumoase pe care El ți le-a dat. Grăbește-te pentru ca această zi să nu te surprindă nepregătit, căci, altfel, va fi posibil să nu faci parte din grupul celor mântuiți.

            Nu există alte cuvinte pentru a descrie cea mai mare realizare de care umanitatea va avea nevoie: preaslăvita Zi a învierii noastre. Cu acest prilej, luptele noastre vor lua sfârșit și vom fi cu Mielul cel sfânt întru veșnicie – de îndată ce I-am auzit poruncile. Însă, fii cu grijă, căci nu se va ivi o a doua șansă. Așadar, împacă-te cu Cel Preaînalt chiar acum. De ce oare să lași asta pentru mai târziu dacă ușa ce ți-a fost deschisă se poate închide pe vecie?

            Umanitatea nu a cunoscut niciodată un ”spectacol” atât de mare ca cel în care va avea loc întoarcerea lui Hristos, ca o ”mostră gratuită” (Dn 12.1; Marcu 13.19). După 2 Petru 3.11,12, toate planetele cu galaxiile lor vor fi cuprinse de foc și arzând vor pieri, iar trupurile cerești se vor topi și ele. Totul va fi ca o întindere unică și nu va exista ascunziș care să nu fie descoperit și distrus. Așadar, ceea ce oamenii au scornit pentru a se ascunde de ceea ce va veni asupra pământului va fi mistuit de focul lui Dumnezeu, care nu va mai lăsa nimic aici.

            Făcându-ne să înțelegem Cuvântul, Cel Atotputernic ne cere să ne însușim ceea ce este prevestit. Astfel, cine nu va primi invitația sfântă nu numai că va pierde ceea ce îi este dat gratis, ci va cunoaște nimicirea veșnică. Astfel încât, a primi mântuirea și binecuvântările inerente acestei lucrări mari grație milosteniei Celui Preaînalt este lucrul cel mai bun de făcut. Fii înțelept și însușește-ți imediat ceea ce îți este predestinat înainte ca focul să nu mistuie totul. Unde oare crezi că-ți vei petrece veșnicia?

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!