Mesajul zilei

29/03/2019 - DĂ-ȚI PORUNCA!

“Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.”

Iov 22:29

Inamicul lucrează neîncetat pentru a ne scoate din postura de eliberați de Domnul și uneori poate să ne tragă în jos. El ne dă târcoale acasă, la serviciu, oriunde ne-am afla, pentru a ne tenta, a ne deranja viața și a ne face să ne împiedicăm de unele dintre obstacolele sale. Ai grijă de tine, să nu cazi în capcanele lui.

Suntem afectați de oamenii care se lasă folosiți de diavol. Dacă îi ispitește pe cei care sunt fermi întru Domnul, cu atât mai mult îi va ispiti pe cei care încă nu cunosc Adevărul și deci sunt în mâinile Lui! Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să rămâi în picioare și să nu te lași dus de nicio ispită, căci altfel, vei fi întotdeauna înfrânt. A avea grijă înseamnă a-ți ocupa locul întru Hristos.           

Dacă suntem vinovați de atacul inamicului, din cauza unui păcat, a unei ispite pe care o acceptăm sau a unei alte greșeli, nu trebuie decât să cerem iertarea divină; astfel, vom „arunca lemnul” care hrănește focul nelegiuirii, iar apoi flăcările sale se vor stinge. Imediat după ce ne ispitește, demonul începe să ne convingă să facem greșeala sugerată de el, care, de cele mai multe ori, nici măcar nu se consumă. Fii ferm întru Cuvânt, căci astfel vei înfrânge adversarul.

Adesea, fără să ne dăm seama, ne lăsăm învăluiți în problemele vieții și ne întoarcem de la Dumnezeu. Iisus a spus că grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor (Marcu 4:19). Ai grijă, căci inamicul este capabil să te ispitească fără ca măcar să observi că prin oferta pe care ți-o face, de exemplu, îți induce ideea de ceva ilicit care îți va aduce mult profit.

Caută întotdeauna voința divină și păstrează legătura cu Scripturile, deoarece acestea sfințesc, regenerează și ne creează toate condițiile pentru a ne elibera de ispitele care apar în viața noastră. Cel care împlinește Cuvântul Domnului, Împăratul și Domnul vieții sale nu se va poticni niciodată.

Judecă totul în baza Cuvântului; și nu te vei poticni. Dacă decizia care trebuie luată este foarte urgentă, cum ar fi „acum sau niciodată”, renunță, pentru că Dumnezeu nu lucrează niciodată fără să fi planificat. El știe gândurile pe care le are cu privire la noi (Ieremia 29:11). În primul rând, Preamăritul planifică și apoi ne dezvăluie scopurile Sale. Ceea ce vine dintr-o dată poate fi pierzania noastră.

Dacă nu ai fost atent și ai căzut în ispită, nu dispera și nu te prosterna. Intră în prezența divină, vorbește cu Domnul despre tot, mărturisește-I toate detaliile și cere iertare. Crede că El te-a auzit imediat și va da poruncă în Numele lui Iisus. Credința trebuie folosită pentru a anula toate atacurile infernului care se năpustesc asupra ta. Dumnezeu este cu cel care crede în ceea ce El grăiește.

 

Întru Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!