A crede în Dumnezeu este în toate cele de o importanță fundamentală pe această lume. Avraam și-ar fi pierdut probabil marea sa binecuvântare, și nici nu ar fi fost cunoscut drept tatăl celor care cred, dacă nu ar fi crezut în ceea ce Dumnezeu îi poruncise. Același lucru s-ar fi întâmplat cu David și cu alții asemenea folosiți de Dumnezeu în vechime, însă poate că mulți trebuie să fi fost lipsiți de vrednicie și, din această cauză, nu știm nimic despre ei.  

            Este posibil ca un om să umble cu Hristos vreme de mulți ani și să nu creadă cu adevărat în El. Asta este foarte primejdios, căci, dacă acest om va trece printr-o încercare mai grea, va fi nimicit. Un exemplu de a nu crede în Cel Preaînalt este orice om ce cade în păcat, având în vedere că ispita este la fel ca orice boală sau problemă ce ni se ivesc în viață. Autorul ispitelor este diavolul, iar cine crede în Domnul se izbăvește de orice rău.

            Apostolii au văzut pe Învățător făcând tot felul de minuni – de la învierea morților și până la lecuirea orbilor din naștere – și, când apostolia lui Isus era pe sfârșite, au strigat că din acel moment cred în El cu adevărat. Aceasta se întâmplă cu toți creștinii care nu trăiesc după Cuvânt. Cine nu trăiește urmând cu desăvârșire Cuvântul dat de Domnul dovedește că nu crede cu adevărat în El.  

            Sunt propovăduitori care, de fapt, nu cred întru totul în Cel Preaînalt și, de aceea, când un om le cere să se roage pentru vreo problemă gravă, schimbă vorba și încearcă să-l convingă că există anumite lucruri pentru care nu există nicio explicație. Cine nu crede nu are încredere în faptul că va fi auzit și, de frica de a nu fi descoperit drept un om cu credință prefăcută, scornește minciuni, inventând astfel tot felul de doctrine diabolice.

            Când Isus a explicat importanța credinței, iar apostolii Săi și-au dat seama de ce n-au avut reușită prin rugăciunile lor, aceștia au mărturisit că cred în El. Nu este să mărturisești după ceva timp că ai credință în Isus, chiar dacă ai fost mereu considerat rob al lui Dumnezeu. Greșit este să-ți înșeli semenii și pe tine însăți, cu scuza de a nu spune minciuni diavolești.

            Analizează-ți credința și vezi dacă crezi cu adevărat în Isus. Mai exact, vezi dacă atunci când cineva vine la tine cu o problemă grea și îți cere să te rogi pentru ajutor, ai credința de a te ruga cu certitudinea că minunea se va întâmpla. Dacă răspunsul este nu, te afli în mare primejdie, căci, în orice clipă vrăjmașul se poate năpusti asupră-ți cu un atac și mai puternic, iar tu vei cădea pradă disperării din cauză că nu vei ști ce să faci.

            Caută-L pe Domnul din toată inima. Dă la o parte tristețea, resentimentele și orice altceva ce îți împiedică credința să lucreze. Răspunde la întrebarea despre ce oare vei face dacă diavolul ți-ar ieși în cale și ar râde de situația în care te afli, spunând că asemenea problemă nu poate fi rezolvată niciodată. Din lipsa credinței te confrunți în viață cu necazuri de nebiruit.         

            În Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares