Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte.
Proverbele 19.27
Acest cuvânt este adresat tuturor celor care au fost acceptați drept fii ai lui Dumnezeu, căci au ieșit din imperiul întunericului și au trecut în Împărăția fericirii, Împărăția Tatălui. Însă, ca să se mențină pe calea cea bună, au nevoie să aprofundeze toată învățătura cea sfântă. Fără cuvintele cunoașterii, niciun mântuit nu are reușită în însoțirea sa cu Domnul.
Chiar dacă ne aflăm în mâinile Celui Preaînalt și, astfel, suntem cruțați de atacurile diavolului, trebuie să dăm atenție sfaturilor sfinte, care ne vor lumina pentru a nu ne lăsa amăgiți de cel mai mare maestru în ale înșelăciunii, diavolul. Cel rău va încerca mereu să aducă argumente potrivit cărora anumite lucruri nu sunt atât de importante și că, dacă facem păcate, Tatăl nostru ne va înțelege slăbiciunea.
Adevărul este că cine nu aude învățăturile încetează de a mai umbla sub lumina cea sfântă și, în consecință, se înstrăinează de cuvintele cunoașterii. Astfel, acest fel de om începe să găsească temei în greșeală și să se abată de la adevăr, lăsându-se folosit de diavol. Apoi, este numai întristare, rușine și suferință. Pentru ca asemenea lucru să nu se întâmple, Tatăl nostru ne dă învățătura ce ne aduce fericirea desăvârșită.
Cuvintele cunoașterii te vor păzi de cursele vrăjmașului. Acestea sunt multe și foarte primejdioase. Fără învățăturile sfinte, vrăjmașul viclean te va prinde pentru a te duce în pierzanie. Iadul este plin de oameni care mergeau spre Ceruri, dar, care, într-o bună zi, au fost înșelați și au început să iubească mai mult firea lumii pământești decât pe Dumnezeu.
Trebuie să știi că cuvintele cunoașterii te vor întări în Stâncă. Fără ele, nu vei avea puterea de a cere cu glas tare ceea ce îți aparține, și nici de a te bucura de viața plină de belșug. Așadar, ceea ce va rămâne va fi un ritual religios, rece, fără nicio putere. Astfel, te vei întoarce la vechile practici și, mai rău, vei rătăci pe vecie. Fii cu băgare de seamă : nu-ți vei pierde bunurile, ci propria fericire veșnică.
O simplă neatenție te va face să nu mai asculți învățătura. Atunci, dragostea sfântă nu va mai putea lucra în viața ta. Astfel, deznădejdea, neliniștea și alte sentimente satanice vor pune stăpânire pe ființa ta. Oare unele dintre aceste lucruri greșite și asupritoare nu ți se întâmplă ție deja? Dacă da, întoarce-te degrabă în brațele Tatălui.
Fiii cei înțelepți nu irosesc niciun prilej de a învăța cu Tatăl lecțiile fericirii. Fiii cei neascultători preferă să învețe cu firea lumii și, din această cauză, vor primi suferințele din lume. Cuvântul lui Dumnezeu spune că cine păzește porunca nu-l va atinge nicio nenorocire (Ecclesiast 8.5). Dacă există vreun rău în viața ta aceasta este pentru că ai încetat de a mai asculta de învățături, căci, o mică neatenție este o mare stricăciune!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares