Întotdeauna este bine să auzi pe Domnul vorbind, dar de primești de la El o hotărâre potrivnică nu este un lucru bun. Pentru ca asta să nu se întâmple, fii atent la ceea ce El îți cere să faci și în niciun caz să nu-ți faci lucrarea superficial. Toate învățăturile sfinte trebuie urmate, căci, în lucrarea lui Dumnezeu, scopul nu scuză mijloacele. El ne spune că trebuie să fim sfinți, căci El este sfânt (1 Petru 1.16).

            Cine nu face exact ceea ce i s-a poruncit nu doar încetează de a mai împlini voia lui Dumnezeu, ci și dovedește că nu crede în El. Așa s-a întâmplat cu Moise, pe care Domnul l-a învățat să-i adune pe israeliți și să vorbească stâncii să-i dea apă (Numeri 20.8). Însă, Moise era înfuriat și, atunci, a făcut cum a vrut : a lovit stânca de două ori cu toiagul. Acea Stâncă reprezenta pe Hristos, care trebuia atins o singură dată.

            Scopul Celui Preaînalt de a scoate apă din stâncă pentru a doua oară și, de această dată, prin glasul omului lui Dumnezeu, era mult mai mare decât acela de a obține acest prețios lichid în mod miraculos. Prin acea lucrare, El ar fi fost sfințit înaintea ochilor fiilor lui Israel. Însă, furia a făcut ca Moise să vorbească tăios cu oamenii și să lovească stânca. Lecția ce ne rămâne este că niciodată nu trebuie să te lași condus de instincte.

            Judecata nu a fost neînsemnată. Trebuie știut că Dumnezeu face cum Îi place. Poate crezi că păcatul îți este infim, dar Domnul plătește pe cel care lucrează o oră la fel cu cât a plătit pe cel care a lucrat ziua întreagă. El a spus deja că plata păcatului este moartea (Romani 6.23). Nu mărimea necuviinței contează, ci cea a pedepsirii greșelei.

            Patruzeci de ani de misiune, cu tot atâtea încercări, nu au însemnat nimic. De aceea, nu te lăsa amăgit de numărul de ori în care Tatăl te-a folosit pentru a realiza ceva. Să nu cazi în ”povestea” vrăjmașului că ești cineva special, sau că Dumnezeu nu ar fi atât de neîndurător pe cât pare. O îmbrățișare dată cuiva care nu-ți este jumătatea poate însemna excluderea ta din viața veșnică, sau interdicția de a primi o mare binecuvântare. Niciodată nu merită să păcătuiești!

            Mare atenție! Te poți rătăci chiar dacă ai petrecut mulți ani slujind Celui Preaînalt. El nu te va găsi nevinovat, dacă nu îndeplinești porunca așa cum ți s-a cerut. Este bine să fii atent și să te strădui ca să nu faci ce vrei tu, ci ceea ce Domnul poruncește. Amănuntele pe care le credem neînsemnate pot fi judecate importante de El.  

            Dumnezeu nu are în vedere fața omului (Romani 2.11). Cei care au făcut binele vor avea parte de odihna veșnică a Tatălui, dar cei care au făcut răul își vor primi osânda Sa cea grea și neînduplecată. Să-ți dorești mereu să-L ai pe Domnul drept sfătuitor, și nu judecător, căci Judecata Sa va fi neîndurătoare. Strădui-te din răsputeri pentru a nu-ți greși menirea chemării tale.

În Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares