Mesajul zilei

06/01/2019 - DOUĂ ATITUDINI ÎNȚELEPTE

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

Psalmi 46.10

Omul care se naște din nou trebuie să se oprească și să afle că Domnul este Dumnezeu, căci, fiind recreeat în Isus Hristos, nu poate să cadă pradă disperării din cauza problemelor de viață. A-l face pe creștin să fie cuprins de neliniște este una dintre strategiile diavolului, căci, astfel, acesta se va îndepărta de Tatăl și va da ascultare spuselor vrăjmașului. În momentele de încercare, omul care nu este neclintit și puternic înrădăcinat în Hristos nu va putea face altceva decât de a se comporta ca cei aflați în pierzanie. Pe de altă parte, cel care este neclintit în credință nu îl va lăsa în nici un chip pe vrăjmaș să-l îndepărteze de prezența cea sfântă.

            Omul din vechime nu își găsise pacea, trăia cu mințile tulburate și suferea din cauza insinuărilor celui rău. Din fire, eram supuși forțelor infernale ce își dădeau toată silința de a ne duce puțin câte puțin la distrugere. Însă, când auzim mesajul cel mai plăcut de pe lume, sfânta Evanghelie, trecem printr-un proces de transformare completă. Duhul nostru se naște din nou, iar, prin botez, omul din vechime este îngropat pentru totdeauna. Așadar, nu putem să-l lăsăm să învie și să ne conducă din nou, căci, de asta se va întâmpla, convertirea noastră nu va sluji la nimic.

            Fiind făpturi noi, nu putem lăsa ca inima să ne fie cuprinsă de neliniște, ci, în toate cele, trebuie să fim un exemplu pentru cel care crede în Domnul. Ori, Isus este Adevărul (Ioan 14.6), El a spus adevărul și, de aceea, Cuvântul Său trebuie să ocupe locul de onoare în viețile noastre. Nu se poate să afirmăm că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos pentru ca, atunci când ne paște ispita, să începem să ne purtăm din nou ca în vechime. Niciodată nu putem accepta ca neliniștea să pună stăpânire pe viețile noastre. Diavolul poate reuși să ne facă să credem că Tatăl ne-a părăsit, că nu este rezolvare pentru cazul nostru și că, de această dată, nu vom primi ajutorul sfânt – însă, cu toate acestea, nu vom trece afectați de criză. Ori, nu trebuie să ne încredem în vrăjmaș, căci este mincinos și tată al minciunii (Ioan 8.44), ci să credem în Cel care nu a mințit niciodată și nu a fost niciodată necredincios celui căruia i-a făgăduit ceva.

            Contează câtuși de puțin criza ce s-a abătut asupră-ți. Cel Preaînalt va lucra spre binele tău pentru ca tu și ceilalți să știți că El este cu adevărat Dumnezeu. Înfățișează-te acum cu problema ta înaintea tronului Harului și, în Numele lui Isus, mărturisește totul Domnului, fără a ascunde nimic. Atunci, vei vedea ceea ce El va face. Această situație nu va răbda pe Cel ce este foc mistuitor (Evrei 12.29). El îți va veni în ajutor de îndată ce te vei ruga și vei crede.

            Vrăjmașul îți poate crea un cadru sumbru, însă pentru cine crede asta nu reprezintă nimic. Creștinul credincios știe că Domnul nu minte, nu se lasă așteptat și nici nu-l părăsește pe cel ce se încrede în El. Așadar, nu te uita la ceea ce este aparență, ci la ceea ce este adevărat, căci Domnul îți este ajutorul, locul de adăpost și cetăţuia (Psalmi 18.2).

           Prin ceea ce Dumnezeu va face pentru tine, El va stăpâni peste noroade și peste lume. Așadar, ia hotărârea cea dreaptă și fii biruitor.

           

În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!