Lupta pe care o avem de dat este mare și destinată războinicilor – cei care nu sunt lași și nici nu fug de luptă. În vechime, când Cel Preaînalt l-a ales pe Ghideon pentru a elibera Israelul de sub asuprirea medianiților, acest rob al Domnului a cerut ca fricoșii să iasă din rândurile celor gata de luptă și să se întoarcă la casele lor. Tot la fel, nu putem îngădui ca în rândul din față al Evangheliei să se regăsească cei care tremură înaintea primejdiilor ce îi pândesc pe adevărații robi ai lui Dumnezeu. Cei care au fost dăruiți cu vitejie trebuie să facă lucrarea cea sfântă!

Apostolul Pavel - luptând pentru ca inima celor ce trăiau în Laodiceia să fie consolate – a spus că a dus mari lupte, în duh, bineînțeles, în favoarea lor. Acei oameni aveau nevoie să cunoască mângâierea Sfântului Duh; căci, nicio persoană ce își are inima distrusă, împărțită sau plină de păcate nu ar avea reușită în viața duhovnicească. Astăzi, același lucru trebuie făcut: cine, de exemplu, este stăpânit de dorința de sex sau de nemulțumirea de a fi discriminat nu va reuși în viață.

         Cum nu ar fi mai bună lucrarea lui Dumnezeu dacă frații noștri ar fi uniți în dragoste și desăvârșiți în cuget! Fiecare creștin este o mărturie a lui Isus și, de aceea, are o apostolie de împlinit. Așadar, de suntem uniți în dragoste și desăvârșiți în cugetul din Ceruri, vom face o diferență imensă în vremurile noastre, căci nicio lucrare nu va fi prost realizată. Mai mult, lucrarea lui Dumnezeu va fi împlinită cu sfântă desăvârșire.

         Lupta pe care o avem de înfruntat este adevărată și, de aceea, ne cere să ne dăm toată silința pentru ca tot Trupul lui Hristos să cunoască taina lui Dumnezeu, adică pe Domnul Isus. În El sunt multe de revelat; aceasta înseamnă că nici cei care au primit nenumărate revelații nu au dobândit totalitatea ce se află în așteptarea noastră.

         Putem să realizăm că nu am avut reușită când, de exemplu, am auzit că un frate s-a lăsat stăpânit de păcat și, astfel, a făcut voia diavolului. Ori, există o pierdere enormă         când un suflet se rătăcește! Așadar, Biserica Domnului trebuie să fie puternică din toate punctele de vedere și, cu armele dreptății, să-și valorifice drepturile înaintea Celui Preaînalt. Isus a spus că niciunul dintre cei pe care Tatăl ți i-a încredințat nu s-a rătăcit (Iov 17.12).

         Câte lupte nu a purtat Hristos în timpul acelor rugăciuni pe care le făcea târziu în noapte sau dis-de-dimineață? Într-una dintre ele, El s-a rugat ca Petru să nu fie cernit așa cum se cerne grâul (Luca 22.31,32). În același fel, nu putem sta indiferenți, ca niște egoiști, căci am fost chemați să luptăm lupta cea bună (2 Timotei 4.7)!

         În Hristos, cu dragoste,

         R. R. Soares