Ofrandele au fost întotdeauna parte a poporului lui Dumnezeu. Chiar și Domnul Iisus culegea ofrande în adunările Lui, pentru că avea trezorier (Ioan 13:29). În Vechiul Testament, oamenii, când se adresau preotului, li se spunea să nu se înfățișeze cu mâinile goale (Exodul 34:20). Atât ca jertfă de ispășire, cât și ca ardere de tot, familia ar trebui să aducă o oaie sau o capră, dar dacă este săracă, ar putea să aducă două turturele sau doi pui de porumbei (Leviticul 5:7). De ce unii susțin că în Noul Testament nu ar trebui să se aducă ofrande? Este bine să ne amintim că Iisus a trimis leprosul, pe care El l-a vindecat, pentru a aduce darul pe care Moise l-a rânduit (Matei 8:4).

Diavolul îi umple pe unii predicatori cu falsă sfințenie, ca să nu vorbească despre ofrandă din amvon. Deci, dușmanul este bucuros că nu-i învață pe oameni acest institut binecuvântat și, prin urmare, îi ține pe creștini în mizerie, despre care știm că este mama unei serii de fapte rele. Lipsa resurselor pentru a satisface nevoile de bază ale familiei - de a plăti un colegiu bun pentru copii, de a cumpăra haine și bunuri de uz casnic - face ca membrii familiei să trăiască în dezbinare și lipsă de dragoste. Totuși, aceasta nu este ceea ce promite Cuvântul.

Motivul pentru care mulți creștini trăiesc rău este că din cauza faptului că nu-și aduc ofranda ajung să fie blestemați. Dar cum poate poporul Domnului să fie blestemat? Aceasta este ceea ce Dumnezeu însuși ne grăiește prin prorocul Maleahi (Maleahi 3:7,8). Păstorul care nu-și iubește oile nu le învață importanța zeciuielii și a ofrandei. Fratele meu, este mai bine să fugi de așa-numitul om al lui Dumnezeu.

Pavel, marele învățător al bisericii creștine, a învățat pe frații din Corint că ar trebui să pună "deoparte" ceea ce puteau aduna. Chiar și astăzi, acest lucru este necesar. În tinerețe, pe când eram broker sau vânzător ambulant, mă bucuram să strâng ceea ce puteam aduna în timpul săptămânii și, duminica, să le duc pe altarul Domnului. Ce bucurie era pentru mine să ating obiectivul pe care l-am stabilit pentru zeciuială și ofrandă. Cine este învățat să meargă împreună cu Tatăl nu va duce niciodată lipsă de nimic (Psalmi 37:25), iar Cuvântul lui Dumnezeu este clar când spune că El „iubește prosperitatea robului său" (Psalmi 35:27). În plus, binecuvântarea Lui îmbogățește și „nu lasă să fie urmată de niciun necaz" (Proverbe 10:22).

Creștinul care nu se implică în propovăduirea Evangheliei nu își are inima în mâinile Domnului cu adevărat. Pentru a-i salva pe cei pierduți El a dat ce era mai bun din Ceruri. Astăzi, dacă vrem să facem aceleași lucruri pe care le-a făcut Iisus, trebuie să ne gândim și să acordăm prioritate la ceea ce El considera drept principala lucrare. Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut (Luca 19:10). Cel Înalt este mulțumit de cei care decid să facă aceleași lucrări pe care El le-a făcut.

A aduce ofrande lucrării divine înseamnă să dovedești că-L iubești pe Dumnezeu mai mult decât bunurile deținute. Când simți nevoia de a încrucișa brațele pentru a nu ajuta într-o întâlnire, fii sigur că acest sentiment este lucrarea lui Satana.

Întru Hristos, cu dragoste,

         R. R. Soares