”Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea”.
Psalmi 39.7
Mândria multor oameni îi face să păcătuiască și să fie biruiți de necazuri. Aceștia nu știu, dar acest fel de purtare este dictată de o forță diabolică, un duh rău ce sălășluiește deja în acea inimă. De fapt, orice anormalitate este un semn că iadul influențează sau călăuzește acea viață. Ceea ce este cel mai bine de făcut pentru cine are acest fel de purtare este de a se ruga, intervenind pentru acel om și având prilejul de a încerca, cu înțelepciune, de a-i deschide ochii.
Omul arogant este trufaș și nu știe că trufia nu aduce mângâiere, fiindcă este lipsită de sfințenie și, în același timp, plină de lucruri rele. Fratele meu, este nevoie să fii smerit, prietenul tuturor și, chiar dacă cineva crede că este mai avut decât ceilalți, trebuie să se poarte cumpătat, pentru ca purtarea sa să nu jignească pe nimeni (1 Petru 5.5).
Puterea Scripturilor se datorează faptului de a fi glasul lui Dumnezeu și de a conține însăși esența sfântă. Nici un cuvânt al Domnului nu este lipsit de putere; dimpotrivă, orice cuvânt ce iese din gura Celui Preaînalt aduce cu el virtutea sfântă pentru a realiza ceea ce spune. Când se aude Cuvântul lui Dumnezeu, simțim că este diferit de cel al omului, căci autoritatea îi dă greutate. Asta se întâmplă deoarece însuși Domnul aduce mărturie în privința sa.
Cine crede în ceea ce îi este înștiințat vede slava lui Dumnezeu realizând lucrarea făgăduită. Cei care nu cred, chiar de se roagă cu orele sau postesc cu bune intenții, nu sunt auziți. Ceea ce face ca minunea să aibă loc este faptul de a se ruga cu credință, crezând că ceea ce Tatăl a făgăduit se va împlini. Adevărul este că nici un cuvânt al Domnului nu este lipsit de putere.
Cuvintele ce ies din gura lui Dumnezeu sunt încercate. El nu ar vorbi niciodată pentru a cugeta pe urmă. Cuvintele adresate nouă sunt cele mai bune pe care Cel Preaînalt le are pentru toți cei care în El au nădejde. Acestea nu vin oricum, ci, da, sunt sub călăuzirea Duhului pentru a ne duce spre izbăvire. Crezând în ceea ce El ne vestește, punem puterea Sa să lucreze pentru noi.
Cel mai cu izbândă este de a îți pune nădejdea în ceea ce Domnul îți vorbește inimii, căci, astfel, închizi ușa celui rău și o deschizi Dumnezeului nostru pentru a putea lucra. Când propovăduiești sau citești Biblia, ai prilejul de a afla adevărul. Odată ce ai auzit mesajul sfânt, determină ceea ce ți s-a vestit și consideră lucrarea ca și făcută.
Dumnezeu are un legământ veșnic cu ceea ce spune și garantează că, deși cerurile și pământul trec, ceea ce a ieșit de pe limba Sa nu va înceta niciodată de a se împlini (Marcu 13.31). Așadar, odată înțeleasă voia Domnului, crede și roagă-te, determinând împlinirea sa. Din acel moment, nu mai sta să asculți insinuările vrăjmașului – și astfel vei fi biruitor.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares