A crede este un act individual prin care devenim responsabili. De credem în ceea ce Dumnezeu ne învață, vom fi răsplătiți. Ori, cine crede în binecuvântările din Scripturi și le poate asuma de îndată, căci acestea ți-au fost prorocite. Dorința de a ni le însuși este revelația pe care Sfântul Duh ne-o pune în inimă. Cu cât mai repede citim Biblia sau ascultăm propovăduirea, primim ”undă verde” pentru a determina ca lucrurile să se întâmple în acest fel, și așa va fi.

            În Scripturi există zeci de mii de promisiuni. Când înțelegem că una sau mai multe dintre ele ne aparțin și, cu credință și determinare, ni le revendicăm, acestea încep să facă parte din viața noastră. Dacă aflăm că o anumită promisiune ne aparține, dar nu ne-o asumăm, la nimic nu ne va sluji revelația, căci atitudinea noastră neîncrezătoare face ca aceasta să-și piardă orice efect.Trebuie știut că cei care continuă să fie neîncrezători în ceea ce privește lucrurile revelate vor avea de dat socoteală în Ziua de Apoi.

            Ceea ce Dumnezeu ne vorbește face parte din planul Său pentru viața noastră și a societății în general. Minunea pe care o primim, pe lângă faptul de a ne face bine, poate deschide ochii altcuiva pentru a crede în El. În sfârșit, de minunea pe care o nesocotim poate duce lipsă vreun om. Astfel încât, dacă prin lipsa acesteia, omul nu se va converti, vom fi responsabili pentru pierzania sa. Așadar, din toate punctele de vedere, este mai bine să crezi, nu-i așa?

            Hristos a înviat întru iertarea noastră, cu scopul de a ne izbăvi de păcatul comis de Adam, însă revine fiecăruia să creadă și să-și însușească ceea ce Fiul lui Dumnezeu a făcut. Cine nu țintește la acest fapt, pierde cu siguranță binecuvântarea ce decurge din această revelație. Dacă bolnavul nu știe că, prin rănile suferite de Isus a fost deja lecuit, leacul sfânt nu va lucra în viața sa. Același lucru se întâmplă cu cel care nu plătește zeciuiala sau nu aduce daruri. Cine nu dă zeciuiala Domnului sau nu dă darul pe care l-a simțit în inimă se află sub blestem, căci fură pe însuși Dumnezeu.

            Pentru cine nu crede în ceea ce Cel Preaînalt spune, cel mai mare rău este că, prin această purtare, Îl tratează ca pe un mincinos. Ce responsabilitate nu revine tuturor celor care încetează de a mai crede în Domnul! De exemplu, cineva care se bucură de o viață plăcută, prosperă și cu izbândă în toate cele, dar care de primește o revelație prin Cuvântul lui Dumnezeu despre vreun lucru dar, nedându-și seama că are nevoie de acesta, nu și-l asumă, va ajunge într-o bună zi înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală pentru ceea ce a făcut sau nu. Pe lângă aceasta, va trebuie să înfrunte marea judecată din cauza necredinței sau neîndeplinirii a ceea ce i-a fost revelat.

            Trebuie să mergem în căutarea lucrurilor ce vin din Ceruri și sunt promise în Cuvântul lui Dumnezeu. Această binecuvântare se află în același loc în care Mântuitorul nostru se află așezat. Fără de acestea, nu vom slăvi pe Domnul cum se cuvine și, astfel, vom primi ”undă roșie”                                                                                                                                                             

            În Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares