Pasajul pe care tocmai l-am citit se referă la impietatea care în vremea iudaică a predominat asupra lui Iuda. De fapt, ceea ce s-a întâmplat pe tronul acelui popor a fost capabil să rușineze și pe cei mai răi dintre oameni.

Pentru a înțelege câtă răutate asuprea, trebuie să observăm ce s-a întâmplat de la moartea regelui Iosafat: Ioram, fiul său, de îndată ce a preluat împărăția, și-a ucis toți frații cu sabia. Mai mult, copiii acestui domnitor crud au fost uciși de o confederație de popoare, care nu mai sufereau atâta oprimare din partea acelui om. Dar fiul cel mai mic al lui Ioram a supraviețuit acelui atac și a început să domnească, dar, așa cum a fost sfătuit de către Atalia - mama sa, fiica lui Ahab, a făcut multă nelegiuire și a murit devreme. Apoi, când și-a văzut fiul mort, ea a poruncit să-i fie uciși nepoții, pentru a prelua ea regatul. Totuși, viața lui Ioas, unul dintre nepoți, a fost cruțată de zelul soției marelui preot Iehoiada, pentru că, așa cum a spus Domnul, lumina lui David nu se va stinge vreodată (1 Împărați 11.36).

Ioas, deși tânăr, avea să fie soluția pentru oameni. Avea șapte ani când a început să domnească, iar domnia lui în Ierusalim a durat patru decenii. În timp ce Iehoiada era în viață, Ioas a domnit într-o manieră exemplară, dar de îndată ce preotul a murit, el a scos la iveală răul ce i se ascundea în inimă.

Pasajul citit la începutul acestui mesaj vorbește despre eforturile lui Iehoiada. Fratele meu, când omul Domnului se străduiește în datoria lui, se întâmplă ceva grozav. Lucrul trist este că mulți oameni ai lui Dumnezeu nu mai Îl slujesc așa cum ar trebui, pentru că ei se gândesc numai la ei înșiși și la ceea ce pot obține prin forțe proprii, uitând că numai cei care sunt credincioși Domnului gustă adevăratul succes.

Iehoiada era credincios în toate lucrurile, nici măcar nu disprețuia căpeteniile peste sute. Acest preot a făcut un legământ cu ei, arătându-le că îi respecta pe cei care erau considerați mai prejos. De asemenea, cei care se află la conducere ar trebui să dea valoarea chemării lor către cei care au fost puși să slujească alături de ei.

Dumnezeu i-a pus acei oameni ca căpetenii, iar astăzi același lucru se întâmplă cu portarii, muncitorii, leviții, în cele din urmă, cu cei care lucrează în lucrarea Domnului. Nu este corect să-i disprețuiești - fie că sunt conducători sau conduși. În trecut, lucrarea divină a fost realizată doar pentru că exista o alianță între cei chemați să facă voia Domnului.

            Întru Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares