De la scindarea Regatului lui Israel, în vremurile biblice în urma revoltei conduse de Ieroboam, cele zece triburi răzvrătite - care au rămas sub numele de Israel dar uneori erau cunoscute și ca Efraim, numele unuia din triburile care alcătuiau această nouă împărăție - a devenit mult mai necredincios față de Dumnezeu. La rândul lor, tribul lui Iuda, cu cel al lui Beniamin, care alcătuiau împărăția lui Iuda, au rămas oarecum mai credincioase lui Dumnezeu. Cu toate acestea, deoarece nici unul din cele două neamuri nu îndeplinea voia divină așa cum ar fi trebuit, mesajul Profetului Osea a servit drept avertisment ambelor.

 Cel Preaînalt s-a mâniat pe israeliții renegați, căci au devenit idolatri și vrăjitori; mai mult, puțini dintre ei mai erau preocupați să Îl slujească pe Dumnezeul părinților lor. De fapt, în timpul guvernării tuturor regilor aproape, era de necrezut ce se întâmpla în acea țară pe care Domnul le-a dat-o. Nici măcar conducătorii lor nu dădeau un exemplu pozitiv; în schimb, ei se închinau "zeilor" popoarelor din jur. În această situație, Atotputernicul l-a folosit pe Osea pentru a întreba ce este de făcut cu aceste triburi. Mai rău este că ei nu au luat în serios avertismentul divin și, prin urmare, nu au mai fost niciodată poporul Domnului.

 Împărații lui Iuda, ca majoritatea poporului lor de altfel, nu erau întotdeauna cu adevărat credincioși Domnului. Ei au început să-i imite pe israeliți, iar unii, cu timpul, au început să se poarte la fel sau chiar mai rău decât conducătorii nebuni ai Israelului. Deși Dumnezeu a înviat profeți pentru a-i avertiza cu privire la importanța preceptelor divine, mulți dintre acei împărați au mers până la a-i persecuta pe slujitorii Domnului care au fost trimiși să-i avertizeze de greșeala față de Dumnezeu. Ca rezultat, Atotputernicul urma să-l pedepsească și pe Iuda, despre care împărăția nu va uita niciodată.

 De fapt, dragostea pe care ambele popoare o aveau pentru Dumnezeu era trecătoare - și astăzi, în mijlocul nostru, mulți sunt la fel sau mai rău! Acești oameni, când au fost eliberați de suferință, de ceea ce-i înrobea și să-i distrugea, au simțit o mare dragoste pentru Domnul, dar cu prima ocazie au abandonat Adevărul și s-au întors la vechile obiceiuri. Acum, oricine procedează la fel ca israeliții și poporul lui Iuda poate să aștepte, pentru că socoteala va veni mai devreme decât cred ei!

 Cine Îl iubește pe Dumnezeu cu adevărat, face mereu voia divină cu drag, indiferent de circumstanțe. Pentru mulți, totuși, este suficient ca lumina providenței să se stingă ca să Îl abandoneze pe Domnul; la urma urmei, pentru că iubirea lor pentru El nu este decât una trecătoare, încearcă apoi să își vadă de treburile lor. Cu toate acestea, cei care Îl abandonează pe Tatăl vor plânge amarnic într-o bună zi –iar durerea lor nu îi va ajuta cu nimic. Cei care se dedau păcatului vor îmbrățișa acei demoni muritori pe care i-au urmat și împreună vor fi aruncați în flăcările nemuritoare ale infernului (Apocalipsa 21: 8)!

Întru Hristos, cu dragoste,

         R. R. Soares