Mesajul zilei

28/07/2018 - ELIBERAȚI DE SUB STĂPÂNIREA PĂCATULUI

”Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru ”

Romani 6.11

Diavolul se folosește de anumite situații pentru a ne scoate din prezența cea sfântă. Însă, nu trebuie să ne mai fie frică de stratagemele sale, fiindcă nu ne mai aflăm sub stăpânirea sa, ci a harului sfânt. Cu toate acestea, de inima-ți va fi slăbită, vrăjmașul va vedea și, profitând de aceasta, va veni ușurel, trezindu-ți interesul pentru vreun lucru greșit. Este evident că el îți va atrage atenția pentru ceva interzis de Cuvântul lui Dumnezeu. Ce este oare de făcut într-un asemenea moment ? Cel mai sigur este de a face ceea ce ne învață acest verset: să ne considerăm morți față de păcat și, prin analogie, față de ispitele cărnii.

            Din momentul în care Cel care nu a comis niciun păcat a murit pentru proftele noastre, făcându-Se păcat în locul nostru, ne-am izbăvit de păcatele și nelegiuirile noastre. Aceasta s-a întâmplat deoarece Hristos le-a suferit pe toate pe crucea de pe Calvar. Așadar, din acel moment, începem să avem dreptul de a ne cere drepturile în El. Cum El a murit o dată pentru totdeauna, nu mai trebuie să moară pentru nimeni (1 Petru 3.18); de aceea, putem spune că suntem izbăviți întru veșnicie de lucrările vrăjmașului. Moartea lui Isus în locul nostru ne-a izbăvit de orice suferință.

            De fiecare dată când vreo ispită ți se ivește în viață, sau vrăjmașul dorește să-ți arate că te afli în strânsoarea sa din cauză că ai greșit, socotește-te mort față de ispite și refuză orice minciună a domnului minciunii. Prin faptul de a fi murit în Hristos, nu trebuie să permitem ca nicio insinuare a celui rău să prindă contur. Declarația de a fi morți față de păcat ne scutește de orice pedeapsă. Este de ajuns să-ți mărturisești greșelile și să nu te mai lași amăgit de tatăl minciunii (Ioan 8.44).

            Se poate observa că sfatul sfânt nu ne spune doar faptul de a ne considera drept morți față de păcat – aceasta înseamnă că nu trebuie să luăm în seamă amenințările celui rău – ci ne învață să ne consideram drept vii față de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că suntem în stare de a pune puterea cerească la lucru. Cum morții nu mai plătesc nicio datorie, nu mai trebuie să plătim ceea ce datoram vrăjmașului în trecut. Însă, este necesar să credem și să ne consideram îndrituiți de a realiza poruncile sfinte.

            Este de o mare importanță ca să te socotești viu față de Dumnezeu – în legământ cu El pentru a îndeplini planul Său. Înainte de mântuirea noastră, eram morți pentru Dumnezeu, îndepărtați de El și, de aceea, nu era posibil să îndeplinim misiunile pe care El ni le încredința. Acum, lucrurile s-au inversat. Este de ajuns să credem în ceea ce Domnul spune, căci, morți fiind față de păcat și vii față de El, nimic nu ne va fi imposibil.

            Ori, faptul că Isus a murit o singură dată ne dă certitudinea absolută că nu trebuie să suferim nicio pedeapsă pentru greșelile noastre și, din acel moment, suntem înfăptuitori ai voinței celei sfinte.      

 

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!