”Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa”
Psalmi 55.16
David, la începutul acestui psalm, se plânge de răutatea omului – care, din acele vremuri și până astăzi, nu s-a schimbat aproape deloc. În zilele noastre, sunt încă mulți cei care sunt folosiți de vrăjmaș pentru a provoca celorlalți tot felul de suferințe.
Fără îndoială, egoismul – printre alte asemenea rele – face ca cineva să înșele pe celălalt. Fără a se gândi la suferința prin care va trece partea înșelată, se lasă condus de demonul necredincioșeniei și, mai târziu, se simte mizerabil și, din rușine sau răutate, nu mărturisește că a greșit. Cine se comportă astfel nu iubește nici pe cel înșelat, și nici pe sine însuși, căci, de continuă să-și ascundă păcatul, nu va fi primit în Împărăția lui Dumnezeu. Ori, cine a avut curajul de a înșela trebuie să aibă curaj și de a-și mărturisi păcatul pentru a nu-l mai face.
David s-a plâns că a fost înșelat de prietenul cel mai apropiat. Câți nu au trecut prin aceeași lovitură! Până la urmă, cum poate o persoană în care ne-am pus toată încrederea – și chiar își spune că este în Dumnezeu – dintr-un motiv necunoscut, să se lase folosit de diavol? Ori, taina de a nu deveni o unealtă a răului ce răspândește ura sau orice alt sentiment de răzbunare este de a se ruga Domnului.
Trebuie să fim veghetori față de diavol, fiindcă acesta face ca cineva să acționeze murdar, iar apoi insistă să ne convingă de relele intenții ale acestuia pentru ca să-l urâm. Însă, nu ne putem lăsa stăpâniți de sentimentul răutății! Una dintre tainele de a ieși biruitori este de a proceda potrivit Scripturilor, căci Domnul îi iubește pe cei care păzesc Cuvântul Său (Ioan 14.21).
Psalmistul, în plină suferință, stătea cu ochii deschiși și a văzut singura scăpare pentru acea problemă: Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, a luat hotărârea dreaptă de a spune că va striga Numele Domnului. Fratele meu, de ești într-o situație asemănătoare, fă la fel: strigă la Cel Preaînalt, căci acționând astfel vei da o lovitură puternică planurilor lui Satana – și cine o face, pe lângă faptul de a fi răsplătit, va avea dreptatea sfântă de partea sa.
Credința pe care David o avea era certitudinea că Cel Atotputernic îl va salva. Cu tine, sau cu oricine altcineva se poate întâmpla la fel: El va răsplăti pe cel care I se supune, dându-i forțe pentru a răbda ceea ce îi vor face rău în viață.
Inima Tatălui se întristează mult față de atitudinea egoistă a celui care se lasă stăpânit de demonul trădării sau de duhul urii. Însă, cum Dumnezeu este milostiv, El te va auzi, de îndată ce te căiești de greșeală și Îl cauți cu credință pe Cel Preaînalt. Așadar, indiferent de ești un trădător sau ai fost trădat, caută-L acum pe Domnul și roagă-te drept și cu sârg. Fii sincer și cere-I să-ți dea har pentru a te izbăvi de păcate.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares