Mesajul zilei

21/07/2018 - ESTE IMPORTANT SĂ RĂMÂNEM TARI ÎN MĂRTURISIREA NOASTRĂ

”Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră”

Evrei 4.14

Grație calităților Sale, a ceea ce El este, pentru ceea ce a făcut, face și va face pentru noi, Domnului Isus I s-au dat nenumărate titluri. Astăzi, Îl putem vedea ca pe Preotul nostru Suprem. Când acest titlu I-a fost dat, oamenii știau bine ceea ce reprezenta această însărcinare. Omul ce ocupa o asemenea poziție era autoritatea maximă aici pe Pământ, căci conducea lucrarea lui Dumnezeu, Îi slujea Lui în favoarea norodului și avea puterea de a hotărî asupra problemelor ce apăreau între oameni. A fost planul lui Dumnezeu ca cineva să aibă această poziție. Este de o mare importanță faptul că Isus a devenit Preotul nostru Suprem.

            De asemenea, nu este bine să uităm că El este și Fiul lui Dumnezeu. Așadar, pe lângă faptul de a fi Cel care reprezintă pe Cel Preaînalt printre noi și ne duce cererile Tatălui, Hristos este Moștenitorul – Succesorul Tatălui. În El am fost de asemenea făcuți moștenitori ai lui Dumnezeu. De fapt, El este pentru noi totul în toate lucrurile. Înainte de a se fi întrupat, El era Cuvântul lui Dumnezeu care a creat toate lucrurile (Ioan 1.1) și, de aceea, puterea Sa este nelimitată. El este chipul desăvârșit al Tatălui, fiind una cu El. Drept consecință, cu El, toate lucrurile ne sunt cu putință.

            Nașterea lui Hristos a fost diferită de a noastră, căci, în zămislirea Sa, nu a fost pusă sămânța firii umane. Pe vremea zilelor Sale de pe Pământ, El nu a trăit în păcat, deși a fost ispitit în toate cele. Diavolul nu avea nimic în El și de fiecare dată când L-a atacat a fost biruit.

            Răstignirea lui Isus a fost pentru a ne înlocui și, prin moartea Sa, ne-a plătit prețul izbăvirii. El s-a coborât în infern și l-a înfrânt pe Satana, luându-i cheile morții și ale Locuinței morților (Apocalipsa 1.18). Prin învierea Sa, El ne-a iertat și, astăzi, cine crede și rămâne în El este izbăvit de orice lucrare a infernului. Acum, așteptăm ziua în care Domnul va veni pentru a ne duce în Ceruri.       

            Trăind în această lume, plină de ispite și cu tot felul de lațuri întrețesute de vrăjmaș, este important să fim de neclintit în credința noastră. Nu trebuie doar să mărturisim ceea ce am fost făcuți în El, ceea ce suntem aici pe Pământ și vom fi întru veșnicie, ci să facem asta menținându-ne mărturisirea cu hotărâre. Cu acest sfat, este clar că vrăjmașul va încerca să ne scoată din poziția în care am fost puși. Așadar, dacă ne menținem mărturisirea și nu dăm înapoi, Preotul nostru Suprem ne va reprezenta înaintea Tatălui. Astfel, diavolul nu va reuși să ne compromită în ceea ce suntem și putem.

            Sfaturile Cuvântului trebuie să fie luate în serios. Așadar, îți revine datoria de a face și de a-ți menține mărturisirea faptului că Dumnezeu a spus că ești în Hristos. Nu lăsa ca, într-o bună zi, din vreun motiv anume, lipsa de interes să pună stăpânire pe tine. Cine mărturisește ceea ce este în Isus, ce are și ceea ce poate face în Numele Său, va începe fără nicio îndoială să dobândească puterea Celui Preaînalt ce va lucra în viața sa în modul cel mai liber și desăvârșit. Chiar dacă lucrurile par a nu avea succes, de te porți potrivit Cuvântului, menține-ți încrederea, căci Preotul nostru Suprem Își duce mereu misiunea la bun sfârșit.    

           

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!