“Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de potrivnicii mei cei răi.”
Psalmi 92:11
Credința pe care David o avea în Dumnezeu îl făcea diferit de ceilalți oameni. Fii sincer: știi pe cineva la fel ca el? Din nefericire, mulți creștini trăiesc rugându-se că Domnul nu va lăsa dușmanul să-i vadă pentru că nu vor să se confrunte cu el. Totuși, David, care știa că Cel Preaînalt era cu el și nu-i păsa de adversarii săi nu a procedat așa. El s-a bazat pe faptul că, prin puterea divină, el va învinge tot focul iadului. În calitate de creștin, trebuie să procedezi la fel: să nu fii condus de fanatism, ci de credință; astfel, vei ieși victorios în toate.
Credința ta trebuie să crească astfel încât să poți să privești atacurile adversarului cu zâmbetul pe buze. Astfel, războiul spiritual va deveni o mare plăcere, o bucurie, o slujire a lui Dumnezeu. Încearcă să crești în harul divin, în cunoașterea Cuvântului și în luptele pentru credință; la urma urmei, dacă ești alături de Hristos, nimic nu te poate învinge. Teama de a pierde o bătălie sau de a suferi vreun tip de represalii din partea inamicului este deja o victorie a diavolului asupra vieții tale. De aceea, cu bucurie - nu tristețe sau teamă - trebuie să-i descoperi pe cei care se ascund.
Ar putea părea incredibil, dar urechile regelui lui Israel s-au bucurat de ceea ce spuneau răufăcătorii despre el. Acest lucru se datorează faptului că David știa că, din acest motiv simplu, persecutorii lui vor fi învinși. Acum, în Legământul pe care l-a făcut Cel Atotputernic cu Avraam, era garantat că Dumnezeu va fi împotriva celor care i s-au opus. Această promisiune a aparținut, de asemenea, și moștenitorilor patriarhului, printre care și David. Prin Iisus, această garanție a trecut la noi. Cine vorbește rău despre unul din fiii lui Dumnezeu sau dorește să-i facă rău va trebui să aibă de-a face cu Atotputernicul și cu siguranță nu va avea nici o șansă în fața Lui.
Să nu uităm: „Vrăjmașii noștri se ridică doar ca să cadă". Aceasta înseamnă că nu trebuie să acordăm atenție amenințărilor lor, ca să nu creadă cumva că adversarii lor vor fi învinși. Trebuie să trăim crezând că Dumnezeu este adevărat și de aceea nu avem de ce să ne temem. În plus, pe măsură ce Domnul Își respectă promisiunile, fiul lui Dumnezeu nu va ieși niciodată slăbit din vreo luptă în care este implicat, căci Domnul îl va întări pentru război.
Fratele meu, nu-ți fie teamă, pentru că faci parte din această promisiune. Preamăritul nu dorește să fim slăbiți sau să fugim, ci să ne purtăm luptele în Numele Său cu același curaj ca și David în fața uriașului. El nu s-a temut și nu s-a lăsat influențat de amenințările lui Goliat, căci el știa că Preamăritul era în el pentru a-i aduce victoria. Deci, ce vei face de acum încolo? Nu-i oferi Satanei plăcerea de a te asupri. Ridică-te și trăiește cu succes!
Întru Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares