”O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu
1 Timotei 1.15
Creatorul tuturor lucrurilor este credincios și cum credincioșenia Domnului se află în toate spusele Sale, El nu va spune niciodată un cuvânt necredincios. Într-adevăr, nicio făgăduință de-a Domnului nu a dat greș. Dacă aceasta s-ar fi întâmplat chiar și o singură dată, onoarea Sa și caracterul Său ar fi avut de suferit. Așadar, în ziua Judecății, cei rătăciți nu vor putea spune că nu au fost siguri dacă ceea ce au auzit era, de fapt, glasul lui Dumnezeu, căci, când Domnul vorbește, El nu strecoară îndoiala în nicio inimă.
Mesajul mântuirii este Cuvântul cel credincios. Astfel, trebuie să avem toată încrederea în ceea ce Cel Preaînalt spune, fără a uita de faptul că revelația sfântă se datorează puterii lui Dumnezeu ce împlinește făgăduințele Sale. Primul sentiment pe care-l încercăm de îndată ce cunoaștem Evanghelia este că Domnul vrea să ne mântuiască – lucrare ce ne izbăvește de împărăția întunericului, de păcat și de moartea cea veșnică. De aceea, fratele meu, chiar de diavolul spune că nu meriți, că Dumnezeu nu-ți va schimba viața și că nu vei fi niciodată um om eliberat din strânsoarea vrăjmașului, să știi că aceste cuvinte, și orice altceva vine de la el, nu sunt decât minciuni.
Orice om trebuie să aibă judecată și, cât de repede, să accepte mântuirea ce îi este plănuită; apoi, Domnul îi va mai da multe binecuvântări. Având inima schimbată, vei avea puterea de a face voia sfântă; însă, fără noua naștere, este greu să fii vindecat. Așadar, de vei căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, fără îndoială, vei vedea că toate celelalte lucruri ți se vor da pe deasupra (Matei 6.33).
Misiunea principală a lui Hristos este de a-i mântui pe cei păcătoși. Ori, lucrarea a fost deja făcută, astfel încât oricine crede în revelațiile sfinte va trece prin noua naștere într-o clipire din ochi. Din moment ce voia lui Dumnezeu este de a binecuvânta puternic pe toți ce sunt în El, nu putem crede în vrăjmaș, care insistă să ne spună minciuni, cum ar fi, de exemplu, aceea că nu există mântuire pentru noi.
Pavel, înainte de a se converti la Evanghelie, se numea Saul și era un persecutor al lucrării Domnului, identificându-se chiar cu cel mai rău dintre păcătoși. Cu toate acestea, preschimbat de puterea din Ceruri, și-a luat un alt nume și a început să fie un mare om în Dumnezeu. Cu tine, se poate întâmpla același lucru; este de ajuns să crezi în ceea ce spun Scripturile, în loc de a pleca urechea la cuvintele mincinoase ale celui rău.
Adevărul este că lucrarea pe care Isus a făcut-o pe Calvar a adus mântuirea întregii umanități. De fapt, nu există ființă umană care să fie exclusă din planul învierii. Însă, știrea cea bună nu se mărginește aici: Hristos a împlinit în integralitate toate cererile necesare pentru ca tu să fii salvat din strânsoarea lui Satana și să fii cu totul schimbat întru slava lui Dumnezeu!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares