Mesajul zilei

17/05/2018 - SĂ AI NĂDEJDEA ACEASTA ÎN TINE

”Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat.”

1 Ioan 3.3

Apostolul Ioan a scris că orice om cu credință în Isus va avea mare nădejde în el. Prin mijlocirea acestui fragment din Biblie, el ne aduce la cunoștință cu alte cuvinte că nimeni nu este predestinat și oricine hotărăște să creadă în Isus va avea viață veșnică. Însă, alegerea este a omului, și nu a Domnului, căci el nu alege pe unii și îi respinge pe alții.

            Tu poți fi acest om ce se va neprihăni și va trăi lângă Tatăl; pentru asta, este de ajuns să crezi în Fiul lui Dumnezeu! Una dintre cele mai mari bogății ale vieții este de a avea această nădejde în Isus – siguranța că cel mântuit trebuie să fie aidoma propriului Fiu al lui Dumnezeu, să-L cunoască așa cum de El a fost cunoscut (1 Corinteni 13.12) și să fie asemănător Lui. Tu ai oare această nădejde? Pentru a o dobândi, este nevoie doar să crezi în Isus, ceea ce înseamnă mai mult decât o stare a minții, căci este vorba de o stare de suflet prin care nu te vei lăsa stăpânit de îndoială sau de orice altă lucrare a diavolului, care va lupta mereu pentru a-ți distruge fericirea veșnică (Ioan 10.10).

            Cine crede cu adevărat în Hristos reușește să împlinească toate făgăduințele sfinte. De fapt, pentru acest om, nimic din ceea ce Scriptura spune că îi aparține nu va înceta de a se realiza; dimpotrivă, toate lucrurile vor lucra împreună spre binele său (Romani 8.28). Aceasta se întâmplă fiindcă omul își neprihănește viața cu fiecare bătălie biruită. Așadar, când ispitele se arată pentru a-l scoate din prezența sfântă, acestea se întorc rușinate la stăpânul lor, Satana.

            Așadar, draga cititorule, încetează de a mai hrăni visele diavolului și trăiește realitatea Domnului. Nu da celui înfrânt nicio șansă de a te asupri cu gânduri necurate, ci, fără de opreliști, lasă-te purtat de Duhul lui Dumnezeu, ce te va duce la pășuni verzi și ape de odihnă (Psalmi 23.2), unde sufletul tău va cunoaște sfânta pace.

            Crede cu toată inima că Domnul este neprihănit și, pe lângă faptul că nu te va ispiti niciodată, nu va veni niciodată cu un plan de ultimă oră, ca și cum ar fi fost luat pe nepregătite. Nu crede în demon, care, încercând să te facă să crezi minciunile sale, vrea să te convingă că ești un caz special și, de aceea, nu vei lua calea ce a fost plănuită de Scripturi pentru credincioși.

            Trebuie să primim toate binecuvântările pe care Dumnezeu le are: este necesar să ne curățim, fiindcă El este curat; trebuie să fim tari, căci El este tare; trebuie să avem o viață cu belșug, căci tot aurul și argintul este al Lui (Hagai 2.8); trebuie, de asemenea, să facem numai binele, căci El nu face rău nimănui (Plângerile 3.25).

Fie ca tu să fii fără de prihană și să fii cuprins de această nădejde de care vorbește Ioan, aceasta este rugăciunea mea!

           

În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!