Cine nu ia în seamă modul în care lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută se poartă asemenea leneșului – delăsător și neatent când face o vreo lucrare. Acest om aduce cea mai proastă mărturie a Adevărului, și, în acest mod, cei rătăciți nu vor crede că Domnul este bun. Mai mult de atât, el poate fi vinovat pentru pierderea întru veșnicie a multor vieți.

            Ceilalți oameni își fac o proastă impresie despre acest om nesocotit care, deși vorbește despre bunătatea lui Dumnezeu și lucrează la biserică ca un creștin adevărat, nu reușește niciodată să primească bunăvoința sfântă pentru rezolvarea problemelor personale. Ori, exemplul rău al omului nesocotit face ca cel rătăcit să se simtă ca și cum ar fi înșelat.

            Cu poporul sfânt se întâmplă ceva asemănător, deși nu ar trebui. Adevărul este că Domnul este înfăptuitorul tuturor făgăduințelor Sale. De fapt, El nu încetează de a onora ceea ce buzele Sale au spus. Însă, este necesar să înveți să înfăptuiești lucrarea sfântă. Cei care urmează îndrumarea din Ceruri au mereu izbândă și, de aceea, sunt exemple pentru ca cei ce nu sunt încă mântuiți să înceapă să creadă în Cuvântul lui Dumnezeu.

            În fragmentul citat, Biblia spune că cine face lucrarea Domnului cu lenevie este frate cu cel ce nimicește – un alt fel de om ce nu este pe placul lui Dumnezeu. Hristos, prin moartea Sa, a plătit pentru noi tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi biruitori. Cu toate acestea, unii oameni nu acordă nici cea mai mică atenție acestui fapt, preferând să recurgă la glasul cărnii pentru rezolvarea problemelor sale și, astfel, irosind prilejul de a se afla în comuniune cu Sfântul Duh, de a dovedi dragoste sfântă și a birui ispitele.

            Omul nesocotit, în loc de a profita de prilejurile pe care Domnul i le oferă, își dă silința pentru a aduna bogății în această viață. De fapt, puțini sunt cei care înțeleg că prin avutul veșnic pot avea ceea ce le va fi folositor în viața cea de pe urmă. Dimpotrivă, cred că este mai plăcut să facă multe călătorii, să aibă mașini scumpe, case, haine de lux etc. Pentru ei, cel mai bine este de a profita de plăcerile existente în această lume, uitând de sfatul lui Isus ce spune să strângem comori pentru viața cea veșnică (Matei 6.19,20).

            Oamenii nesocotiți sunt fii ce se fac de rușine. Cum nu dau prețuire sufletului, nu investesc niciodată în lucrarea de evanghelizare. De fapt, sunt capabili de a patrona o acțiune socială, ca să poată fi văzuți drept oameni de caritate. Trebuie oare să ne purtăm așa? Prioritățile noastre sunt oare mai importante decât să ne îngrijim de lucrurile cele sfinte? Fratele meu, de ai răspuns ”da”, trebuie să fii cu grijă! Este bine să iei în serios mustrările Învățătorului nostru pentru ca să nu fii niciodată acuzat de nesocotirea lucrării Domnului!      

            În Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares