Mesajul zilei

02/05/2018 - ÎNCREDINȚEAZĂ-ȚI SOARTA DOMNULUI

”Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit”

Psalmi 55.22

 

            Domnul cerurilor ne călăuzește cu privire la soarta noastră și grijile pe care le avem. El, care ne-a zămislit, ne știe bine trupul și, de aceea, Cuvântul Său ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm de nimic (Filipeni 4.6a). Așadar, toate sfaturile sfinte trebuie luate în serios, însă, deseori, nu răbdăm stresul de zi cu zi și devenim preocupați. Cu toate acestea, trebuie să slujim Zămislitorului, Creatorului nostru, căci cel care va proceda astfel va avea izbândă în orice încercare. Pe de altă parte, cei neascultători vor plăti un preț mult prea mare pentru a nu fi dat atenția cuvenită poruncilor Sale.

            Ce înseamnă oare să-ți încredințezi soarta în mâna Domnului? Nu este ceva greu și nici imposibil, căci altfel El nu ne-ar fi sfătuit să procedăm așa. Aceasta înseamnă să recunoști ceea ce te apasă la inimă și, printr-o rugăciune simplă, să spui acest lucru Domnului, încredințându-ți Lui temerile și soarta, pentru ca El să se grijească de ea.  

           Dumnezeu lucrează în duhul tău, iar Cuvântul spune că El îl va sprijini. Așadar, așteaptă ca inima-ți să fie întărită și nu fi nerăbdător ca situația să fie rezolvată. Primind forța sfântă, vei avea puterea de a înfrunta răul și de a-i porunci să iasă și să nu se mai întoarcă. Ceea ce Îi revine lui Dumnezeu va fi realizat în viața ta, iar tu vei avea capacitatea de a-ți valorifica drepturile.

            Observând cum în Vechiul Testament robii Celui Preaînalt își înfăptuiau lucrarea, vedem că ei erau lucrătorii ce mergeau în luptă. Acest lucru ne slujește de exemplu: Cel Atotputernic ne dă susținerea, puterea și îndemânarea, iar noi trebuie să poruncim vrăjmașului să bată în retragere. De tăcem, Domnul nu va putea lucra, iar, dimpotrivă, de suntem ageri și cerem îndeplinirea a ceea ce este scris despre noi, lucrarea va fi realizată.  

            Un fapt important are loc în viața oricărui om ce hotărăște să-și facă partea în slujba lui Dumnezeu: acesta află că este propriul înfăptuitor prin care puterea sfântă lucrează. Sunt oameni ce degeaba strigă zi și noapte, implorând bunăvoința Domnului și așteptând ca El să facă ceea ce de fapt ei ar trebui să realizeze. Ori, cine ascultă de ceea ce spune Scriptura nu se va clătina niciodată (Psalmi 62.6), ci va nimici gheena.

            Fratele meu, trupul ți se poate simți slăbit, iar mintea să-ți spună că nu vei reuși.

Dacă în juru-ți toate lucrurile ar de înțeles că nu vei reuși să mai faci nici un pas, să nu accepți această minciună! Căci, cu sprijinul sfânt, îți vei îndeplini misiunea cu succes. Cine vrea cu adevărat să biruiască răul trebuie să realizeze rețeta cea sfântă: să se ridice cu credință potrivit spuselor Cuvântului lui Dumnezeu, iar izbăvirea ta va fi o realitate vie. Dumnezeu știe de ce ne sfătuie să ne purtăm așa!

                       

            În Hristos, cu dragoste,

 

           R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!