Înainte de a ne pocăi, fiecare dintre noi - indiferent de originea sa - eram străini legămintelor pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul evreu și cu dușmanii în înțelegerea pentru lucrările noastre malefice. Cu toate acestea, mesajul mântuirii ne-a atins și harul divin s-a vărsat peste noi pentru a ne împăca cu Domnul. Acum poziția noastră este părtășia cu Cerurile și cu membrii Trupului lui Hristos (Efeseni 2:19).

            De fapt, Scripturile declară că am fost împăcați și nu mai suntem robi, ci prieteni ai Domnului (Ioan 15:15). Noi aparținem poporului Său și nu există nimic care să ne despartă de dragostea divină. În Hristos am fost făcuți niște făpturi noi (2 Corinteni 5:17). Deci, chiar dacă, după convertire, am căzut în eroare, nu vom fi alungați, atâta timp cât mărturisim păcatele și abandonăm în mod logic astfel de practici pentru ca părtășia noastră cu Tatăl să fie complet restaurată.

            Noi am fost împăcați nu printr-un decret, ci prin moartea Fiului lui Dumnezeu și acum suntem parte a trupului Său; prin urmare, este imposibil să ne separăm de Domnul. Noi suntem de la El și, pentru totdeauna, vom fi împreună cu El, complet eliberați de orice acțiune a inamicului. De aceea, nu există nici o șansă de a fi condamnați din nou, dacă nu-l jignim pe Duhul Domnului și, în mod conștient, ieșim din harul divin.

            Cel Prea-Înalt ne vrea să stăm înaintea Lui ca oameni sfinți, fără prihană și fără păcat (Efeseni 1:4). Acum, am fost sfințiți în sângele lui Isus și în Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, suntem sfinți, ceea ce înseamnă că nu mai avem sămânța răului în noi; ireprehensibili, căci în noi nu este nimic altceva care să ne conducă spre a fi avertizați, odată ce factura noastră a fost plătită în întregime, și fără prihană, pentru că nu mai este nimic altceva care "să ne păteze dosarul", nici care să ne mânjească mărturia.

            În pasajul biblic studiat, observăm că există trei condiții pentru ca toate aceste virtuți să devină o realitate în viața noastră: (1) trebuie să rămânem zidiți în Stâncă, ca să ne clătinăm, chiar dacă iadul își aduce vântul, varsă apele și năpustește șuvoiul peste noi (Luca 6:48, 49); (2) trebuie să rămânem fermi în credința noastră în Isus și (3) nu putem să ne îndepărtăm de speranța Mesajului pe care l-am auzit.

            Cu Noul Legământ, Evanghelia era destinată întregii omeniri, iar oricine este mântuit devine ministrul ei. Așadar, ține ferm speranța a ceea ce crezi că poți fi sau avea atunci când auzi Veștile Bune, pentru că astfel vei obține favoarea divină.

            Întru Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares