Mesajul zilei

29/04/2018 - SUNTEM ÎNVREDNICIȚI

“Mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină.”

Coloseni 1.12

Este bine să-i mulțumim întotdeauna Tatălui, a cărui iubire pentru noi a fost atât de mare încât nu există cuvinte care să o descrie. Acest sentiment divin este astfel definit de Biblie: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3.16).

            Oricine nu simte nevoia de a-L lăuda pe Domnul pentru ceea ce a făcut pentru noi, fără îndoială că nu a gustat mântuirea pe care El o oferă. Versetul pe care îl studiem afirmă că Dumnezeu ne-a făcut învrednicii, capabili să participăm la lucrarea lui Hristos, care include tot ceea ce avem nevoie pentru a ne realiza în viața spirituală și în această viață.

            Odată cu căderea lui Adam, omul și-a pierdut autoritatea care-i fusese încredințată cât și contactul cu Creatorul, devenind astfel un rob al poftelor și al păcatului. Atunci diavolul a început să-l conducă, ducându-l să-i îndeplinească scopurile murdare. Totuși, odată cu nașterea nouă, oferită copiilor Celui Prea-Înalt, devenim moștenitori ai lui Dumnezeu și ne putem bucura de tot ce are Tatăl nostru pentru noi (Tit 3:3-7).

            Stimate cititor, avem o moștenire de primit, iar asta ar trebui să ne ocupe gândirea noastră. Și nu-i puțin! Dumnezeu ne-a oferit totul pentru a fi mai mult decât biruitori (Romani 8:37). Nu trebuie să lăsăm să ne atace nimic de-al inamic, făcându-ne să suferim. Mai degrabă, putem - și trebuie - să ne asumăm autoritatea pe care o avem în Numele lui Isus și să alungăm din viața noastră tot ceea ce se aparține celui rău.

            Există totuși un detaliu pe care nu-l putem uita: participarea noastră la moștenirea divină va avea loc în Lumină, în revelarea Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a fi binecuvântați, îndeajuns a crede ce spune Scriptura despre tine, fără să fii dus de Satana până la a nu te mai bucura de ceea ce s-a făcut pentru cei mântuiți.

            Orice declarație pe care tocmai ai înțeles-o în Evanghelie - fie că este vorba de o mustrare, de o făgăduială sau de o declarație a unui fapt - îți privește viața. Apoi, cel mai sigur este să revendici ceea ce îți spune Scriptura și să iei în stăpânire ceea ce îți aparține. Secretul este să îți poziționezi credința în ceea ce învață Biblia, deoarece oricine crede va vedea slava lui Dumnezeu (Ioan 11:40).

            Un alt fapt important este că Buna Veste, odată dezvăluită inimii celui care crede, îl scapă automat din ghearele malefice. Pentru că l-a ascultat pe Domnul, acea persoană are "dosarul curat", fără să mai fie osândit pentru acesta (Romani 8:1). Cel care este în Hristos este îndreptățit de păcatele sale și devine o făptură nouă (2 Corinteni 5:17). De aceea, fi puternic, neînfricat și crede ce îți spune Dumnezeu, căci problemele tale vor dispărea.

 

            Întru Hristos, cu dragoste,

           

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!