“Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.”
1 Corinteni 1:27
Alegerile făcute de Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai bune. Fiind perfect, tot ce face este desăvârșit - inclusiv alegerile Sale. Deci, nu lăsa diavolul să te convingă de contrariu, pentru că, fără îndoială, orice alt cuvânt în afară de cuvântul Domnului este o minciună. Preamăritul a văzut în noi ceva pe care noi nici măcar nu-l cunoaștem și voia Lui pentru viața noastră este - și va fi întotdeauna - cel mai bun lucru pe care l-ar putea face cineva pentru noi. Este bine de știut că alegerile făcute de Domnul nu vor fi niciodată anulate.
A disprețui ceea ce a făcut Atotputernicul pentru noi este o mare prostie, pentru că într-o zi ne vom da seama ce am făcut cu revelațiile care ne-au fost transmise. De aceea, trebuie să propovăduim întotdeauna Evanghelia; la urma urmei, nimeni nu este binecuvântat din întâmplare sau din greșeală, ci prin credința care și-a găsit loc în inima sa, în timp ce asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, nu-ți lăsa gura să rostească ceva care ar putea părea un act de răzvrătire împotriva deciziilor suverane ale Unicului Dumnezeu.
Scripturile spun că, în decizia divină de a ne chema să fim parte a poporului sfânt, puțini din cei chemați sunt înțelepți, puternici și/sau persoane de origine nobilă. Aceasta dovedește că El ne iubește pe toți, căci nu îi alege doar pe cei care sunt considerați mai buni sau mai calificați; El mai cheamă totuși și dintre aceștia din urmă, așa cum îl cheamă și pe cel mai simplu și disprețuit. Chemarea divină a fost făcută atât pentru mine, cât și pentru tine. Ce privilegiu!
În pasajul de referință, vedem că Dumnezeu a ales lucruri nebune pentru a le face de rușine pe cele înțelepte și pe cele slabe ca să facă de rușine pe cele tari. Deci, ia asta ca pe o misiune! În drumul tău alături de Hristos, trebuie să fii folosit în așa fel încât cei înțelepți și aparent puternici să se simtă rușinați în fața celor proști și slabi, care Îi poartă o mare dragoste Mântuitorului. Pentru El toată slava!
Noi, cei umili și marginalizați, avem o misiune importantă de îndeplinit: am fost aleși să-i reducem pe cei mândri la zero. Nu putem să ne plecăm în fața lor și nici să mințim. Nu vom putea face acest lucru prin vorbe nici prin argumente științifice, ci prin acțiunile noastre întru Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă poporul Domnului ar învăța să se lase condus de Atotputernicul ... Biserica lui Iisus ar cuceri mult - mult mai mult - decât a cucerit deja!
Misiunea noastră, care este destul de nobilă și primită de la Creator, este de a-i reduce pe cei mândri la zero. Nu trebuie decât să ne hotărâm pentru ca acest lucru să se îndeplinească. Duhul Sfânt ne spune că Dumnezeu a făcut acest lucru pentru că nu dorea ca nimeni să se laude în prezența Sa, ca și cum ar fi fost superior.
Rugăciunea mea este ca viața ta să fie folosită din toate punctele de vedere pentru împlinirea voinței divine.
Întru Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares