Mesajul zilei

05/04/2018 - SFATUL DOMNULUI

“Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.”

Oseia 12:6

Sfaturile care vin de la Dumnezeu sunt însemnate în Scripturi și au scopul de a ne ajuta să nu greșim, să cunoaștem voia Lui și să facem ce trebuie pentru a ne însuși ceea ce ne aparține. În omnisciența Sa, Dumnezeu ne dezvăluie cea mai bună cale în viață și, astfel, noi Îi îndeplinim voința binecuvântată. Prin urmare, a disprețui ceea ce ne spune El nu este o decizie înțeleaptă; la urma urmei, nu ar grăi niciodată ceva care să nu fie pentru binele nostru.

Îndrumarea este clară: omul trebuie să se convertească la Domnul, căci cel care se întoarce de la Adevăr merge la pierzanie, ceea ce înseamnă o schimbare a direcției în drumul către Dumnezeu. Invitația vine de la Cel care este iubirea și nu ne vrea răul. Deci, dacă nu vezi o cale de ieșire din problemele tale sau dacă îți lipsește înțelepciunea de a lua măsurile potrivite, oprește-te imediat din ce faci și alege să mergi alături de Atotputernicul. Dacă te afli într-o astfel de situație, nu mai aștepta ca să te întorci la Domnul, deoarece dușmanul face totul pentru a te abate de la calea cea bună, astfel încât să mergi spre distrugere. Întoarce-te la Dumnezeu și rămâi ferm pe direcția indicată de El.

Nu disprețui ce ai simțit atunci când ai ascultat Cuvântul lui Dumnezeu - acea dragoste care ți-a inundat inima, o faptă bună a Domnului care te-a făcut să te simți iubit și binevenit în familia divină. Păstreaz-o cu toată credința, cum fac bogații cu averile lor. Această iubire pe care ne-o acordă Atotputernicul este fundamentală pentru a te proteja de toate relele, căci atunci când Satana vine cu ispitele, nu vei cădea în capcanele lui viclene.

De asemenea, nu trebuie să desconsideri judecata care te-a izbăvit de imperiul întunecat și te-a strămutat în Împărăția Fiului lui Dumnezeu (Coloseni 1:13). Dacă nu ar fi existat această judecată din Ceruri, nu te-ai fi putut izbăvi vreodată de sclavia diabolică. De acum încolo, când adversarul se întoarce să te convingă că nu există nici o cale de ieșire și nu vei reuși, mustrează-l pe cel rău și astfel vei fi liber de atacurile sale.

Secretul este întotdeauna să-L aștepți pe Preamăritul, punându-ți credința în înțelegerea pe care ai avut-o atunci când ai ascultat prima dată Evanghelia. Acesta este felul în care El se angajează să fie Dumnezeul tău. Nu lăsa diavolul să ia această credință din inima ta, căci dacă o va face, va putea inclusiv să te despartă de prezența Tatălui. Fii ferm în chemarea ta, pentru că Dumnezeu nu s-a înșelat dându-ți credință; el nu va înceta niciodată să împlinească ceea ce a făgăduit (Evrei 10:23).

 

Întru Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!