Mesajul zilei

02/04/2018 - Să fiţi tari în nădejde!

“Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!”

Romani 15:13

 

A spune că Domnul Dumnezeul dă speranță este o caracterizare corectă. El a avut un vis pentru ființa umană, dar după căderea lui Adam acel vis a fost năruit - cel puțin din punctul nostru de vedere. Cu toate acestea, fiind plin de speranță, Dumnezeu a conceput un plan de salvare a fiecăruia din noi. Pe Golgota, El și-a îndeplinit scopul: a obținut mântuirea pentru umanitate. Cine îl primește pe Iisus ca Mântuitor, pe lângă faptul că scapă de consecințele căderii, devine cu adevărat un om al lui Dumnezeu, confirmând nădejdea Domnului. 

Ca Tată, Preamăritul vrea să ne umple de bucurie, împlinire. Poți deveni bogat, celebru și admirat de toți, dar nimic nu îți va aduce mai multă satisfacție decât dacă ai deveni ceea ce Domnul a pregătit pentru viața ta. Vei fi pe deplin realizat numai dacă faci ce ți-a spus prin Cuvânt. Din acel moment, revelația va fi îndeplinită pas cu pas. După ce ai acceptat ce are El pregătit pentru tine, mai multe lucruri îți vor fi arătate și astfel credința și împlinirea ta vor crește.

Domnul ne umple de asemenea cu pace. Prin acest cuvânt se definește tot ceea ce ne lipsește cu adevărat pentru a scăpa de probleme, indiferent că este vorba despre boli, tulburări, crize financiare, familie etc. Soluția pe care ne-o dă Domnul este completă și exhaustivă. Odată ce ai primit-o, poți să stai liniștit, pentru că nimeni nu îți poate lua această binecuvântare. Soluția venită de la Domnul este diferită de cea pe care ți-o dă omul; nu ne poate fi luată decât dacă permitem să se întâmple așa ceva.

În orice situație ne-am afla, ne dorim ca Domnul să lucreze pentru noi, dar pentru asta trebuie să avem credință. Lipsa de credință face ca promisiunile lui Dumnezeu să nu aibă niciun efect asupra vieții celor care nu cred și nu acceptă ceea ce le dă Domnul. Când credem, punem puterea lui Dumnezeu în acțiune. O persoană poate să Îl iubească pe Domnul, să dorească să lucreze pentru El, și chiar să se roage, așteptând un răspuns. Dar dacă nu te încrezi în Domnul, lucrarea nu se va face.

Fratele meu, planul divin pentru tine este ca tu să fii plin speranță. Nimic de la Dumnezeu nu este dat cu măsură; totul vine din belșug. Chiar după căderea omului, Domnul nu și-a pierdut speranța că îți vei lua locul în lumea spirituală, care, apropo, este minunată. Și tu trebuie să îți primești porția. Deci, nu îți limita visele.

Virtutea care a venit în viața ta prin botezul cu Duhul Sfânt are puterea de a te face să gândești gândurile lui Dumnezeu, care te vor ajuta să ai o realizare deplină în plimbarea alături Iisus pe drumul vieții.

 

Întru Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!