Mesajul zilei

30/03/2018 - DUMNEZEUL PĂCII SĂ VĂ SFINȚEASCĂ

“Dumnezeul păcii să vă sfinţească, El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”

1 Tesaloniceni 5.23

Domnul este Dumnezeul păcii. Pacea înseamnă soluție, vindecare, scăparea de păcate, de vicii, de datorii, probleme financiare, casnice și altele. Tatăl nostru are capacitatea de a face din cel mai mare încălcător a legilor oamenilor și a Legii o persoană sfințită. Să transformă o ființă tulburată într-o persoană liniștită. Fiind excelent, Dumnezeu nu face haos sau orice altă dezordine, ci primează pentru binele creației Sale. 

Cel Atotputernic dorește ca poporul Său să caute sfințirea, care este ceva complet, pentru că acoperă întreaga noastră ființă și este disponibilă tuturor. Cel mai mare păcătos poate fi transformat, atâta timp cât el lasă puterea divină să lucreze în viața sa. Am întâlnit oameni care erau total contrari principiilor bune, care trăiau în mizeria imoralității, pe căile crimei și în ale altor abateri, dar într-o zi au ascultat ceea ce le-a revelat Cuvântul lui Dumnezeu și, într-o clipire de ochi, s-au predat complet lui Isus și au fost reînnoiți prin puterea Lui.   

Spiritul - Este ceva indestructibil. Pentru că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:27), el are aceeași esență a Domnului. Atâta timp cât omul este în viață, există speranță de a fi transformat în persoana pe care Tatăl dorește să o fie. Cu toate acestea, este necesar să spunem da lui Isus și să-I permitem lui Dumnezeu să facă lucrarea. Nu există nicio modalitate de a face ceva pentru a avansa procesul sau a îmbunătăți ceea ce va fi realizat de către Creator. 

Sufletul - Este partea omului care raționează, gândește și este legată de minte. Dacă nu este sfințită, nu este posibil ca ființa umană să facă pe deplin voia lui Dumnezeu. Doar cel care se dăruiește grijilor divine din toată inima și care Îl lasă să-l sfințească, obține biruința asupra ispitelor. 

Corpul - este porțiunea fizică a ființei. Este bine cunoscut faptul că materia va fi distrusă după moartea noastră, când suntem puși sub pământ. Dar la învierea celor neprihăniți îl vom primi înapoi glorificat (1 Corinteni 15). Nu știm cu certitudine cum va fi asta, dar putem să vedem ce s-a întâmplat cu Isus după învierea Lui - El a intrat acolo unde erau ucenicii deși ușile erau încuiate (Ioan 20:19).

 Cuvântul spune că spiritul, sufletul și trupul vor fi păstrate fără prihană pentru venirea Domnului Isus. Este bine să fim atenți la acest detaliu, pentru că atunci când El va veni, dacă oricare din cele trei părți care ne compun viața nu este păstrată fără prihană, putem suferi daune. De aceea, analizează fiecare parte a ființei tale și caută sfințirea, astfel încât să nu suferi nici o pierdere.

 

 

Întru Hristos, cu dragoste, 

R. R. Soares

Rugăciune

Să aveți o zi minunată, binecuvântată de Dumnezeu!