Mesajul zilei

26/03/2018 - DOCTRINA LUI BALAAM

“Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.”

Apocalipsa 2.14

Domnul așteaptă de la copiii Săi să trăiască perfect, dar unii dintre ei deschid ușile pentru anumite acțiuni păcătoase, pe care le consideră lipsite de valoare sau inexpresive. 

Orice anomalie în credința noastră este influențată de diavol. El își trimite demonii, care, în anumite cazuri, se dau drept ființe nevinovate sau simple ispite. De aceea, fii foarte atent la capcanele întinse de inamic, care au marea putere de a te sustrage de la mântuire. Cei care s-au lăsat pradă subtilelor șmecherii ale diavolului, creează obstacole care îi împiedică să primească binecuvântările Domnului. 

Profetul Balaam îl cunoștea pe Creator și astfel a devenit puternic în lucrarea sa de profet. Chiar și atunci când Dumnezeu l-a avertizat - făcând măgărița să vorbească, plângându-se de răutatea pe care o făcea bătând-o când se rătăcea de la îngerul lui Dumnezeu (Numeri 22:28), Balaam a persistat în greșeală și, prin urmare, a fost descalificat. 

Gustul pentru ceea ce putea câștiga din darul primit de la Dumnezeu a fost unul dintre cele mai mari necazuri ale lui Balaam. Chiar și astăzi, acest tip de ispită îi determină pe mulți să opteze pentru o cale greșită. Chiar și cu Hristos Isus, diavolul a folosit această șmecherie și, desigur, nu a avut succes. Imită-L pe Domnul și, ori de câte ori vrăjmașul vine să te ispitească, mustră-l folosind Evanghelia. 

Fiind împiedicat de Cel Prea-Înalt să blesteme pe copiii lui Israel, acest profet vândut l-a învățat pe împăratul Moab să poticnească poporul lui Dumnezeu. El a revelat regelui rău că, dacă moabiții i-ar invita pe israeliți la sărbătorile lor păgâne, unde se prostituau și făceau rău înaintea ochilor Domnului, copiii lui Israel L-ar fi nemulțumit și astfel ar putea fi distruși de Dumnezeu și de moabiți (Numeri 22: 1-8). 

Isus a vorbit despre scandalurile care s-au abătut asupra poporului Său, spunând că era inevitabil, dar avertizând că cei responsabili vor plăti un preț foarte mare (Matei 18.7). Așadar, e bine să fii atent pentru a nu face ca un fiu de-al Domnului să acționeze în mod greșit. Nu-i va ierta pe acei care fac pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască (Luca 17.2).

Așa cum acele festivități păgâne era sacrificii pentru draci, așa și orice festivitate religioasă care nu se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu este de fapt un cult pentru zei străini. Nu este bine să fii printre persoane care frecventează asemenea locuri, deoarece aceste persoane nu știu răul care și-l fac lor și celor din jurul lor.

 

Întru Hristos, 

R. R. Soares

Rugăciune

Să lăsăm Lumina și Iubirea divină să ne pătrundă în suflet, și alături de Hristos să ne călăuzească fiecare pas!