Mesajul zilei

23/03/2018 - ÎI VOM DOBORÎ ȘI ÎI VOM ZDROBI PE VRĂJMAȘI

“Cu Tine doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri.”

Psalmi 44:5

După căderea lui Adam, Cel Preaînalt i-a spus Satanei că va pune vrăjmășie între sămânța femeii, Domnul Isus și dușmanul (Geneza 3:15), adăugând că diavolul va zdrobi călcâiul Fiului lui Dumnezeu, dar Isus îi va zdrobi capul. Pe Golgota, acest decret divin a fost confirmat și a intrat în acțiune. Acum avem poziția noastră de supremație completă asupra forțelor întunericului, căci având Cuvântul cel sfânt, am învins pe toți vrăjmașii noștri; la urma urmei, niciunul din ei nu a putut să ne țină piept. 

Evident, trebuie să facem ceva: să ne punem credința în acțiune! Fratele meu, dacă te rogi la Dumnezeu să te elibereze de dușman, nu este atitudinea corectă. Iisus ne-a asigurat că ne va da putere să călcăm pe șerpi și scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului și că nimic nu ne va putea vătăma (Luca 10:19). De aceea, când vreunul din fiii lui Dumnezeu - oricât de oprimat ar fi - se ridică și dă ordine ferm, spunându-i lui Satana să plece cu toți demonii săi, acesta va trebui să se supună. 

Vrăjmașii noștri nu sunt oameni, ci forțe ale întunericului, care insistă să ne asuprească. Apropo, aceste acțiuni infernale provoacă tot felul de suferințe și pot să ne atingă cu cele mai diverse tipuri de rele, dar avem garanția divină că tot ceea ce cerem în Numele Domnului va trebui să ne asculte. 

Secretul este acesta: trebuie să acționăm cu privire la ceea ce ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. Ungerea Duhului Sfânt ne spune când trebuie făcut acest lucru și, prin numele binecuvântat al lui Iisus, suntem superiori tuturor forțelor rele. De fapt, autoritatea de a mustra orice rău și de a cere plecarea lui este în noi. Deci nu ne putem teme de vrăjmașii noștri. Ei vin în calea noastră pe un drum - cel al greșelii - dar vor fugi dinaintea noastră disperați pe șapte căi (Deuteronom 28: 7). Dacă totuși suntem lași și nu luăm măsuri în Numele Mântuitorului, puterile nu ne vor asculta.

Nicio armă pe care inamicul o aruncă asupra vieții tale nu va rezista în fața mustrării făcute cu credință în Numele lui Isus. Puterile întunericului știu că nu pot rezista celor care sunt fermi în Adevărul veșnic și decid să-și folosească autoritatea. Există persoane care se răzgândesc și se retrag din luptă - care, îl ajută pe dușman în mizeria sa. Cu toate acestea, Satana și demonii lui nu vor putea niciodată să își finalizeze lucrarea în viața celui care, de fapt, Îl slujește pe Dumnezeu și pretinde victoria. 

Tu ai avea curaj să-l ajuți pe cel rău sau să te supui lui Dumnezeu? Este întotdeauna bine să-l asculți de Domnul (1 Samuel 15:22)!

 

Întru Hristos, cu dragoste, 

R. R. Soares

Rugăciune

Dumnezeu să-i ocrotească pe români!