Mesajul zilei

05/03/2018 - DUMNEZEUL NOSTRU ESTE SUVERAN

“Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.”

Psalmi 33:10

Pildele din Biblie ne învață foarte multe despre încăpățânarea omului - cum ar fi cea despre Nimrod, care voia să ridice un turn care să atingă cerul, dar planurile sale au fost dejucate de Dumnezeu (Facerea 11: 4). 

Umanitatea, din toate timpurile, a conceput proiecte ambițioase, dar multe dintre ele au fost în zadar. În domeniul politic, mai multe națiuni au făcut milioane de oameni să-și piardă viețile în războaie pentru nimic. În plus, am fost martori la apariția comunismului și căderea acestuia. Cu toate acestea, a meritat oare ca acești indivizi să se sacrifice pentru a lupta pentru idealul comunist, fiind arestați, torturați și chiar uciși? 

Mulți oameni "iluminați" au apărut astăzi, care, după ce că au venit cu propuneri care par soluții pentru toate problemele, sunt, de asemenea, responsabili pentru moartea a mii de oameni. Întotdeauna s-a întâmplat așa: oamenii aplaudă apariția acestor „mesia", care se dovedesc curând a fi opresori ai poporului lor, pentru că, de fapt, steagul pe care îl ridică nu reprezintă decât propriile lor interese. Răspunsul pe care îl căutăm nu poate fi găsit decât prin credința în Hristos, plecându-ne în fața lui Dumnezeu și acceptându-l pe Iisus ca Mântuitorul și Domnul nostru. 

Biserica din primul secol înfăptuia lucrarea în mod corect, dar persecuția la care a fost supusă i-a făcut pe urmașii apostolilor să-și dorească binele temporal. Când Constantin și-a instituit faimosul edict, declarând biserica creștină oficială în Imperiul Roman, adevărații credincioșii au suferit o mare lovitură și ceea ce a devenit cunoscut ca biserica Domnului a căzut în dizgrație și a ajuns la conducerea tărâmului uman, ceea ce nu a ajutat la nimic.           

Cei care nu cunosc Adevărul sunt niște călăuze oarbe care încearcă să călăuzească alți orbi (Matei 15:14). Dacă toți ar fi știut că Evanghelia nu este religie, formalism liturgic, un set de dogme și alte șantaje spirituale, ar fi trăit cu succes întru Hristos, fără crime, trădări și alte fapte odioase. 

Trebuie să respectăm ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce nu este prevăzut în lege nu se găsește în mărturia pe care Duhul Sfânt o dă inimii celor care aud Cuvântul Lui, dar nu-L slujesc. Doar ceea ce vine de la Domnul are puterea de a aduce lumina necesară pentru a avea succes.           

Soluția pentru crizele prin care trece omenirea este această credință clară și transparentă care vine în inimile noastre prin ascultarea Cuvântului. De fapt, cei care învață Sfânta Cale și merg pe ea trăiesc bine, căci ei sunt binecuvântați în tot ceea ce fac (Proverbe 16:20).

 

Întru Hristos, cu dragoste,      

R. R. Soares

Rugăciune

Când te rogi, roagă-te fierbinte să rămâi cu iubirea cea sfântă în inima ta!