Cel Preaînalt ne-a zămislit cu o forță interioară foarte mare – dar mai mică decât cea a îngerilor – care este sporită după mărimea credinței pe care Domnul ne-o dă. În duhul nostru sălășluiește această forță, căci am fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De este pusă în Domnul, vom fi biruitori, dar de vom fi lipsiți de tărie în ziua încercării, forța ne va fi slăbită. Puterea lui Ghideon, de exemplu, era destul de mare pentru a fi în stare să-i răpună pe toți medianiții ce făceau de rușine și distrugeau Israelul.

Nu-ți consuma forțele în păcat și nici nu ți le da duhurilor rele. Trebuie să știi că cei care se dedau vrăjitoriei sau oricărei alte practici contrare Cuvântului lui Dumnezeu vor rămâne așa și se vor distruge pe ei înșiși. Într-o adunare unde se propovăduiește Biblia, nu există nicio implicare a duhurilor rele.

A-și pune forța în Dumnezeu înseamnă să crezi în Cuvântul Său. Când o implici în lucruri negative, diavolul devine mai puternic și își folosește această capacitate pentru a te asupri. Însă, singurul lucru pe care ar trebui să-l obțină de la tine este determinarea ca focul sfânt să-l mistuie cu totul.

Odată cu păcatul lui Adam, căile pe care Dumnezeu le-a plănuit pentru oameni au fost răsturnate. Astăzi, chiar și cei mai buni dintre oameni fac multe greșeli în drumul lor – și, oricât de mult s-ar sili cineva neconvertit, este imposibil să nu comită multe păcate. Pe de altă parte, cei care reînvie își au drumurile bătătorite și, atâta timp cât nu se neglijează, vor avea un viitor pașnic și liniștit.

Cine slujește lui Dumnezeu este un om cu puteri de binecuvântare și își are soarta străjuită mereu de reușită, căci Cel Preaînalt îi este alături în orice loc ales de El. De aceea, nu trebuie niciodată să ne întrebăm de ce Cel Atotputernic ne trimite într-un anumit loc sau ne dă o misiune anume. Când un credincios pleacă, oamenilor li se face dor, iar modul său de a proceda este luat de exemplu de mulți alții. Dacă Domnul îl duce într-o vale aridă, robul Celui Preaînalt o preface într-un loc plin de izvoare; dacă apele sunt amare, el se va purta ca Elisei, care a aruncat sare în ele, devenind plăcute la gust (2 Împăraților 2.19-22).

Omul care slujește Domnului știe că ploile sunt de la Dumnezeu și, de aceea, nu le risipește. Cel Preaînalt este mânat de plăcere și, de aceea, tot ceea ce cere îi este dat; dacă bate, ușa îi este deschisă; de caută ceva, Dumnezeu îl face să-l găsească. Mai mult de atât, el călăuzește prin ceea ce Cel Atotputernic îi dă când vine pe la el, pentru ca și alții să poată profita de sfânta revelație. În sfârșit, plăcerea Domnului este mereu prilejuită de propriile sale mâini. Fratele meu, dacă și tu vrei să păzești voia Tatălui, profită de avantajele de a te încrede în El.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares