”Arată-Ţi bunătatea Ta cea minunată, Tu, care scapi pe cei ce caută adăpost şi-i izbăveşti de potrivnicii lor prin dreapta Ta!”
Psalmi 17.7
Psalmistul David s-a rugat pentru ca Dumnezeu să-i arate bunătatea Sa cea minunată, căci nu vroia să trăiască numai prin cuvinte de alinare. Fratele meu, aceasta este voia Domnului către toți fiii Săi și, de aceea, nu fi un bun slujitor numai fiindcă știi că Dumnezeu este milostiv, poate orice și nu există nimeni altul la fel ca El. Asta este frumos, dar nu este totul. Oare suferința, Dumnezeu nu o lecuiește? Nu te face oare să prosperi? Nu ne aduce oare rezolvarea problemelor? Da, așa dorește El să gândim, să credem și să-I slujim. Să nu ai nicio reținere în a-ți cere izbăvirea; dimpotrivă, fii cutezător și strigă pentru ca bunătatea să fie minunată în viața ta.
De ce oare a pus Domnul în Biblie atât de multe pilde referitoare la lucrarea Sa despre natură, viața oamenilor și a stăpânirilor? Asta ar fi numai cu scopul de a ști că El poate totul sau pentru a afla cum El sălășluiește în noi? Credincioșii trebuie să învețe să fie curajoși în credință, să ceară încetarea suferințelor și să caute lucrările minunate realizate de Dumnezeu în trecut, și pe care, fără îndoială, El dorește să le facă și astăzi.
A crede în Dumnezeu nu înseamnă să-ți numeri avantajele pentru a le spune apoi mai departe oamenilor, ci să te duci înaintea Lui în rugăciune și să mărturisisești că nu accepți nicio putere vrăjmașă în viață. Cine-și deschide astfel sufletul înaintea lui Dumnezeu, va vedea cum Domnul poate lucra și în viața sa după cum a făcut în viața celor care I-au slujit în vechime. El este același în toate vremurile (Evrei 13.8) și face aceleași lucruri pentru toți cei care cred în El – trebuie doar să crezi în Cuvântul Său.
Acest lucru este mult mai serios decât pare. Când vrăjmașul atacă pe cineva, atacă dreapta Domnului, unde am fost puși când L-am acceptat pe Isus drept Mântuitor. O rugăciune în acest sens Îl va face pe Dumnezeu să se ridice și să intre cu tine în bătălie. Ceea ce vrăjmașul dorește cel mai mult este ca să nu știm Adevărul, căci, astfel, el poate să-și realizeze lucrarea cea rea și întinătoare de a se împotrivi puterii lui Dumnezeu. Fiu al lui Dumnezeu, să nu stai cu gura închisă.
David dorea să se afle sub pavăza cea sfântă. De ar fi reușit asta, diavolul nu l-ar mai fi încercat. Cine se află în afara acestei paveze lasă pe cel rău să nesocotească dreapta lui Dumnezeu. Însă, având o atitudine dreaptă, creștinul pune puterea Domnului la lucru.
Isus a venit să ne aducă viața cea din belșug (Ioan 10.10b), însă, de multe ori, suferința este cea care abundă. Nu accepta așa ceva. Roagă-te la Dumnezeu, izbăvește-te de păcate prin căință și mărturisire. Fii puternic și puterea sfântă va pune afară pe vrăjmaș !
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares