”O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost data”
Psalmi 16.6
Toți fiii lui Dumnezeu participă la lumea duhovnicească și sunt prevăzuți cu darurile cele sfinte pentru a putea să se manifeste ca adevărate autorități. Astfel, primind ungerea lui Dumnezeu - și urmând călăuzirea Sa – pot face aceleași lucrări pe care Isus le făcea (Ioan 14.12). Moștenirea pe care o avem în Hristos este mult mai mare decât ne putem închipui. De fapt, în chemarea noastră, există suficientă putere pentru a birui orice forță rea ce ne-ar apărea în cale; până la urmă, Cuvântul spune că suntem mai mult decât biruitori în toate lucrurile (Romani 8.37).
Cu toate acestea, nu putem spune Domnului că ne dorim o anume apostolie, căci El știe motivul pentru care ne-a chemat să realizăm lucrarea și ceea ce putem face cu ajutorul Lui. Ori, darurile ce ne-au fost date - și cele care încă ne vor fi date – sunt tot ceea ce este mai bun pentru noi ! Așadar, nu putem fi neascultători, delăsători și nici potrivnici. Trebuie doar să-L lăsăm pe Cel Preaînalt să ne călăuzească, căci, astfel, vom vedea că planul Lui pentru viața noastră este cu totul minunat.
Fratele meu, locul în care Dumnezeu te-a pus, revelațiile pe care ți le dă și ungerea pe care a revărsat-o peste viața ta sunt tot atâtea dovezi că țara făgăduinței a fost aleasă cu mare grijă. De îndată, mulțumește Tatălui și dăruiește-te cu totul pentru a-I face voia, nelăsând niciodată pe diavol, ce este mincinos, să-ți sugereze că de fapt chemarea altcuiva este mai bună decât a ta. Vei vedea singur că El te-a iubit atât de mult încât a prevăzut pentru tine și cele mai mici amănunte.
Trebuie să fim pozitivi în Cuvântul lui Dumnezeu. David a primit această înțelegere și a fost recunoscător Domnului, spunând că o moştenire plăcută i-a căzut la sorț. Pentru el, nu există pământuri sterpe sau neroditoare ; până la urmă, dacă Cel Atotputernic l-a pus într-un anumit loc, aceasta este pentru că acolo se afla tot de ceea ce avea nevoie. Pentru psalmist, Dumnezeu era drept și iubitor de dreptate ; așadar, planurile Sale nu puteau fi decât cele mai bune.
Cine permite ca invidia să-i pătrundă în inimă nu crede în Dumnezeu. Cu acest sentiment neplăcut, invidiosul începe să se plângă și să-și dorească ceea ce aparține celuilalt. Niciodată nu putem permite ca vrăjmașul să ne facă să nu mai credem în dreapta împărțire a Domnului și în locul pe care El ni l-a dat în lucrarea Sa. Dimpotrivă, trebuie să fim recunoscători și să vedem cum putem să dăm și să primim ceea ce este mai bun din partea Tatălui.
Nu există nimic mai bun decât să-I slujim Domnului cu inima bucuroasă. Cine procedează astfel va vedea că nu-i vor lipsi revelațiile Cuvântului, izbăvirea și ajutorul când se va afla în nevoi. Nu permite ca gura să scornească minciuni și nici să nu crezi în cele ce-ți vor fi povestite. Moștenirea ta în Hristos este frumoasă și fără de egal!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares