Mesajul zilei

27/11/2017 - MOȘTENIRE BLESTEMATĂ

”Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab”

2 Împărați 1.1

În vremurile biblice, Israel a avut ghinionul de a fi condus de Ahab, cineva ce se gândea numai la sine. Se știe că, prin mijlocirea acestui împărat, au fost comise, spre nemulțumirea Domnului, mai multe fărădelegi decât toate cele ce au fost săvârșite la un loc de toți cei ce au domnit vreodată peste pământurile israelite. Patima acestui conducător pentru practicile greșite l-a făcut, împreună cu soția sa, să transforme țara poporului lui Dumnezeu într-un mare ținut al vrăjitoriei, așa cum nici nu s-a mai văzut până atunci.

Ahab și femeia sa, Izabel, se însoțeau cu lucrarea celui rău. Odată, acest conducător a vrut, din tot sufletul, să obțină viile lui Nabot, o israelitul. Însă, dinaintea hotărârii stăpânului de a nu-i le vinde, Ahab s-a plecat, dar Izabel, punând stăpânire pe situație, a trimis ca Nabot să fie omorât cu pietre. Acest exemplu arată cum acest cuplu acționau cu o mână de fier. În plus, Ahab, ce era foarte mândru, a construit o casă de fildeș (1 Împăraților 22.39). Referitor la bătălii, chiar a repurtat ceva victorii, însă, într-una a fost omorât de o săgeată trasă la întâmplare.

Pentru a-l mustra pe rege, Dumnezeu, cu dragostea Sa, a trimis un cetățean din Gileade, care, mai târziu, a rămas cunoscut drept profetul Ilie. Însă, cum lui Ahab îi plăcea ceea ce este rău, nu l-a luat în seamă pe Ilie, care, prin puterea sfântă, a închis cerurile și, vreme de trei ani, nu a plouat și nici nu a căzut vreun strop de rouă pe tot pământul Israelului. Însă, Ahab nu s-a îndreptat, chiar văzând câtă putere are cuvântul profetului și fiind martor la înfrângerea pe care Ilie le-a dat-o celor 450 de profeți din Baal și celor 400 de idoli. Peste ceva timp, profetul s-a întâlnit cu el și i-a prezis moartea împreună cu femeia sa, cât și nimicirea întregii sale familii. Astfel încât, dinaintea unei asemenea preziceri, Ahab s-a înclinat, dar nu s-a convertit cu adevărat.   

De îndată ce Ahab și-a aflat sfârșitul, cuvintele lui Ilie s-au adeverit întru totul. Astfel, seminția sa întreagă s-a stins, nemairămânând viu niciun descendent care să mai ajungă la conducerea celor zece triburi. De asemenea, poporul lui Moab, ce fusese subjugat Israelului, s-a răzvrătit împotriva stăpânirii israelite.

Nu este binecuvântare pentru nimic ce se construiește fără ajutorul cel sfânt. De exemplu, persoana responsabilă de vânzarea unei firme ce se lasă mituită, primind comision pentru ”bunăvoința” sa, va descoperi în Ziua cea Mare că asta nu a fost decât un blestem la adresa sa și a familiei sale. Același lucru va afla și cel care este necredincios în căsătorie, a mințit în fața judecătorului sau a păcătuit față de lucrarea lui Dumnezeu. Nu e de joacă, fratele meu! Nu te poți bate joc de răbdarea și îndurarea Tatălui.

Cine se află la conducerea unei firme, a bisericii sau căminului trebuie să deschidă ochii și să rabde dinaintea ispitelor. Sunt oameni ce au îndrăzneala de a-și da în judecată frații, nesocotind Cuvântul lui Dumnezeu, iar cel mai grav este când cineva își dă în judecată propria biserică, al cărei Cap este Isus. Nu ar fi mai binefăcător să rabzi ofensa, de a avut loc? Unde oare este duhul de robi smeriți al acestor oameni? Gândește-te la asta!

 

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!