Apostolia ni se termină când viața ajunge la sfârșit, însă lucrarea Domnului trebuie să continue. Dovada acestui fapt este că, după cum fiii lui Israel și-au onorat conducătorul până la moarte, tot așa s-au rugat Celui Preaînalt pentru ca această funcție să fie ocupată de cineva potrivit alegerii Sale. Toate acestea s-au întâmplat fiindcă ei știau că trebuiau să continue lupta și lucrarea cea sfântă, ce nu se oprește nici cu moartea căpeteniei.

Când un rob al lui Dumnezeu, însărcinat cu vreo lucrare, se duce în Grădina Domnului, apostolia sa ia sfârșit. Atunci, apropiații săi nu pot cădea în ispita de a crede că acea sarcină era un bun material al mortului – cum ar fi de exemplu o fermă – ci, ei trebuie să o continue. Contează câtuși de puțin de a fost chemat să înceapă o lucrare sau să o continue, căci era un act personal și Cel Preaînalt este cel care alege omul care să-și asume comanda. O bună exemplificare a acestui fapt este Moise: deși avea doi fii – Gherșom și Eliezer, nici nu a fost pomenit că ei i-ar urma tatălui în misiunea pe care Cel Veșnic i-o încredințase.   

Cu Iosua s-a întâmplat ceva asemănător: atâta timp cât a fost în viață, fiii lui Israel l-au onorat și nu există nicio știre cum că vreo răscoală ar fi avut loc pentru a-l îndepărta pe cel ales de Domnul. Dimpotrivă, ei l-au acceptat drept cel trimis de Atotputernicul. Astfel, au putut să fie biruitori în luptele ce le-au purtat. Poate că israeliții învățaseră prin răscoalele împotriva lui Moise și pedepsirea răsculaților de către Domnul, aceștia fiind nimiciți. Așadar, nu poți arăta cu degetul pe cel care a fost ales pentru a împlini planul lui Dumnezeu, căci acesta Îl are pe Cel Preaînalt drept înger păzitor.

Niciodată nu trebuie să acceptăm că există printre noi cineva cu voință proprie, ce începe să facă manevre politice, pe ascuns sau în mod direct, pentru a se desemna cel ales. Dimpotrivă, este nevoie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a cere călăuzire. Într-adevăr, nu se cade să nesocotești dreptul Domnului nostru, Comandatul suprem, de a-Și alege căpetenia poporului Său.    

Israeliții știau că trebuiau să continue lucrarea lui Dumnezeu, ce va lua sfârșit odată cu întoarcerea lui Isus. Nu contează poziția în care El ne pune pentru a-I împlini chemarea, trebuie să fim prezenți fie la conducere, fie la poartă sau în orice altă funcție. De aceea, nu este drept să faci o cerere la fel cu cea a fiilor lui Zebedei, ce doreau să stea fiecare de-o parte și de alta a Învățătorului (Marcu 10.32-45).

Până și mama lor a încercat să intervină în favoarea fiilor, dar Isus i-a convins să renunțe, căci căpetenia este rodul alegerii sfinte, și nu o cerere oarecare.

La moartea căpeteniei, Domnul va ridica pe altul, iar noi, împreună cu cel numit, trebuie să rămânem în slujba Învățătorului cu dragoste, dăruire și respect. A continua să realizezi ceea ce ne-a fost poruncit, pe lângă faptul de a fi recompensator și onorant, slujește pentru a dovedi că suntem credincioși și fideli. Astfel, cel care își îndeplinește misiunea poate să fie sigur că are alături o oaste de îngeri, iar mărimea acestui batalion depinde de ceea ce este nevoie pentru respectiva lucrare. În sfârșit, nu te preocupa, căci asta a fost foarte bine cântărit de Comandantul Suprem. 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares