Mesajul zilei

20/11/2017 - NU IROSI CUVINTELE OMULUI ÎN DUMNEZEU

”Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel dincoace de Iordan, în pustie, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab

Deuteronomul 1.1

Dumnezeu nu vorbește la întâmplare și, de aceea, nu putem fi aidoma elevilor neascultători, ce nu sunt atenți la ceea ce li se predă. Este nevoie să fim atenți la ceea ce facem sau nu vorbim după ceea ce Domnul ne-a împărtășit. Trebuie să punem cuvântul la lucru și să fim înfăptuitori ai lucrării, amintindu-ne mereu că Cel Preaînalt nu vorbește diferit din surse diferite, fiindcă Cuvântul Său este unic.

În toate școlile, există elevi atenți ce doresc să învețe, dar și alții ce nu acordă nici cea mai mică atenție la ceea ce este predat. Aceștia din urmă, ce se pierd pe drum sau trec mai departe cu minim de cunoștințe, se cred foarte isteți. Însă, ei nu-și înșeală doar învățătorii, ci și pe ei înșiși, căci, mai târziu, când vor avea nevoie de acele învățături, își vor da seama că și-au irosit șansa de a-și însuși acele cunoștințe indispensabile. Cei care sunt elevi buni și învață cu adevărat, când vor da un test sau vor avea șansa unui loc de muncă bun, vor avea succes.  

În lucrarea lui Dumnezeu, ceva foarte asemănător se întâmplă: unora le place să se ducă la biserică numai de sărbători, cum ar fi Cina cea de Taină, Crăciunul, Anul Nou, Vinerea Mare, sau când vine vreun propovăduitor vestit. Însă, ideal este să te duci mereu în casa Tatălui și să ții minte tot ceea ce Domnul spune, căci spusele Sale nu sunt niciodată zadarnice. Este bine să nu uiți că este necesar să te înfățișezi dinaintea Învățătorului ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului (2 Timóteo 2.15).

Astfel, într-o bună zi, vom fi chemați pentru a da seama de ceea ce am făcut cu puterea ce ne-a fost dată. De am fost neglijenți și nu am realizat ceea ce ne-a fost poruncit, vom fi găsiți vinovați, ceea ce poate însemna vieți ce se vor pierde. Cine a primit o misiune – care, de a fost transmisă, ar fi putut să determine mântuirea acestor oameni – și nu a îndeplinit-o, se va afla în necazuri întru veșnicie.   

Este mai bine să fim atenți la ceea ce ne este spus și să facem acel lucru cu toată puterea. De ne punem credința în acțiune, împlinind chemarea lui Dumnezeu, vom fi primiți de El, și nu vom fi pedepsiți pentru neglijență sau lene. Cât de încărcată trebuie să fie conștiința cuiva știind că ceea ce nu a făcut pentru Domnul a contribuit la rătăcirea veșnică a altcuiva!

Alt factor important este că Dumnezeu nu este adeptul neorânduielii (1 Corinteni 14.33), și de aceea nu este înțelept să-L auzi vorbind din diverse surse în același timp, ducându-te în multe biserici pentru a primi mai bine mesajul cel sfânt. Aceasta îți poate îngreuna înțelegerea; până la urmă, Cuvântul este unul singur.

Dacă vom îndeplini ceea ce ne-a fost dat drept misiune, nu va fi nevoie să ne preocupăm cu nimic, fiindcă vom da socoteală numai de ceea ce am fost însărcinați. Nu există surprize neplăcute pentru cei care fac voia cea sfântă, căci, cu siguranță, multe desfătări îi așteaptă.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!