Toate îşi au vremea lor (Eclesiastul 3.1), chiar și pentru a număra pe cei care sunt în stare să poarte armele. Însă, chiar și pentru asta, Dumnezeu trebuie să ne călăuzească. Ca robi, este nevoie să fim mereu gata pentru a îndeplini poruncile Sale și, astfel, capabili de a lua orice inițiativă. Împăratul David, de exemplu, era un om folosit de Dumnezeu, dar, cu toate acestea, a poruncit să se facă o numărătoare cu scopul de a ști cât de puternic este. Pentru atitudinea sa, pentru faptul că nu s-a sfătuit cu Domnul pentru a realiza așa ceva, David a plătit un preț foarte mare (2 Samuel 24).    

Primind încuviințarea din Ceruri, putem să avem inițiativă, dar, de nu este Domnul cel care să ne poruncește să facem o anumită lucrare, vom acționa în afara voinței sfinte, și în aceasta constă pericolul. Este bine să ne amintim că trebuie să umblăm prin credință, nu prin vedere (2 Corinteni 5.7). Adevărul este că puțin contează câtă forță poate fi văzută în noi sau calculată, din moment ce suntem biruitori în bătălii cu Domnul alături de noi – fie de avem multe sau puține ajutoare cu noi.    

Porunca sfântă dată lui Moise a fost ca să facă numărătoarea numai celor ce sunt în stare să poarte armele. În Israel, erau mulți bărbați care, în ochii oamenilor, erau gata de luptă, dar alții aveau necazuri. Unii aveau probleme de sănătate, iar pentru alții necazurile erau regulile stabilite de însuși Dumnezeu. Aceasta ne arată că trebuie să avem sfatul Celui Atotputernic în toate cele. Lupta, de fapt, nu este a noastră, ci a lui. 

Un fapt important de notat este că Moise trebuia să asculte și să facă verificarea personal, împreună cu fratele său, Aaron (Numeri 1.3c). Ei nu puteau cere altora să facă acest serviciu. Sunt niște sarcini cu totul personale, pe care numai noi înșine le putem îndeplini. Nimeni nu ne poate înlocui în credință și nici în hotărârile pe care le luăm. Fiind instituiți de Domnul drept autorități depline asupra vieților noastre, nu trebuie să dăm nimănui puterea de a ne defini actele.  

Israeliții trebuiau să respecte anumite reguli pentru a merge la luptă. De exemplu, nu puteau să trimită în luptă bărbați ce nu aveau 20 de ani împliniți (Numeri 1.3a), cât și cei care erau căsătoriți de mai puțin de un an (Deuteronomul 24.5). În Deuteronom 20, se face o listă a situațiilor în care bărbații nu ar trebui să se afle pe câmpul de luptă: cine a construit o casă (v. 5); cine a plantat un butuc de viță de vie (v. 6); cine s-a logodit cu o femeie (v. 7); cine este fricos şi slab la inimă (v. 8).

Trebuia ca ei să fie numărăți cu familiile lor. Astăzi, Domnul are nenunărate familii în lucrarea Sa – propovăduitori, lucrători, menținători ai lucrării, compozitori de imnuri și cântece religioase, cât și cei care cântă aceste imnuri și fac tot felul de activități în casa lui Dumnezeu. Prin călăuzirea Învățătorului, toți aceștia trebuie să fie numărați și ajutați în rugăciune, cât și în tot ceea ce au nevoie.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares