Prezbiterul Ioan scrie această scrisoare către Gaius, spunându-i preaiubit - și o face cu sinceritate, iubindu-l cu adevărat. Tot în acest mod trebuie să-I slujim lui Dumnezeu și să-i iubim pe frații noștri, căci, altfel, la sfârșit, va trebui să dăm socoteală pentru lipsa noastră de dragoste.

Ioan a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai Domnului. Acest fiu al tunetului (Marcu 3.17) a avut plăcerea de a fi cel mai apropiat Învățătorului, în o așa măsură încât stătea culcat pe sânul Lui (Ioan 13.23), însă, fiind robul Celui Preaînalt, își spunea prezbiter. Fără îndoială, era un apostol în adevăr, dar, cum nu a trăit în vremurile noastre, această comportare atât de râvnită de mulți, nu i-a trecut prin cap. Astfel, prin aceasta putem înțelege că nu trebuie să ne mândrim cu ceea ce suntem, căci Dumnezeu însuși este cel care Se responsabilizează de asta în numele nostru.  

Dar până la urmă, cine era oare acest Gaius preaiubit? Era un frate în Hristos. Ioan a învățat cu Isus că purtarea pe care Cerurile ne-o arată este personală. Deși în Trupul lui Hristos se află milioane de oameni asemenea nouă, Tatăl este în legătură cu noi și Se referă la noi ca indivizi. De fapt, chemarea noastră este personală, apostolia noastră este unică și grija pe care Cel Preaînalt ne-o arată este și ea individualizată. Fiecare dintre noi are o importanță enormă în ochii Celui Atotputernic, care nu este niciodată atât de ocupat încât să nu Se îngrijească de noi individual.

Ioan a fost un martor ocular al învățăturilor lui Isus. El știa că noua poruncă adusă de Învățător era următoarea : Să vă iubiţi unii pe alţii (Ioan 13.34). Însă, acest sentiment nu putea fi nici unul din interes, nici unul păcătos ; ci, dimpotrivă, trebuia să fie de același fel cu cel pe care trebuie să-l nutrim față de Dumnezeu : dragostea adevărată. Câți frați oare nu ar fi pierdut legătura cu Domnul de nu l-ar fi lăsat pe Satana să se însinueze în dragostea cea adevărată ce ar fi trebuit să o aibă pentru surorile lor ?   

Ori, când iubim cu adevărat pe cineva, fără vreun interes, Îi slujim de fapt Domnului. Așadar, fratele meu, cum oare ți-ai arătat dragostea celorlalți membri din Trupul lui Hristos ? Ai respectat tu oare pe fiecare dintre ei ca robi ai Celui Preaînalt sau ai așteptat momentul pentru ca ceva greșit să se întâmple între voi?

Este important de a aminti că, în ziua Judecății de apoi, vom da socoteală atât față de dragostea purtată membrilor Bisericii Domnului, cât și față de lipsa acestui sentiment pentru ei. Însă, de spui că iubești un frate, dar nu este adevărat, mare grijă cu prefăcătoria! Nu arăta dragoste numai pentru a-l stoarce pe fratele tău de ceva. Analizează-te și vezi dacă îl iubești cu adevărat sau faci asta numai cu scopul de a fi, de exemplu, invitat la petreceri sau la masă în casa lui. Cine iubește cu adevărat nu se poartă necinstit.

Când păzim porunca sfântă, dorim ceea ce este mai bun celorlalți frați în Hristos, iar cei rătăciți sunt marcați de mesajul subînțeles pe care comportarea noastră li-l transmite. Însă, și contrariul este adevărat : cei care nu L-au acceptat încă pe Isus se vor îndepărta de El de vor observa vreun sentiment fals în modul nostru de a iubi. Și aici se regăsește un imens pericol : vom fi responsabili de pierderea acestor vieți ! Fratele meu, fie ca dragostea ta față de Dumnezeu și aproapele tău să fie mereu adevărată.                                                                         

În Hristos, cu adevărat,

R. R. Soares