În acest pasaj – în care vedem că apostolul Ioan îl întruchipează pe Cel Îmbătrânit de zile, aleasa doamnă reprezintă Biserica lui Isus, iar noi îi simbolizăm pe fiii Săi - și este clar că Domnul ne iubește cu adevărat, cunoscătorii Adevărului iubindu-și Biserica și pe ai Săi fii.  

Profitând de această afirmație a apsotolului Ioan, care, în acest caz, este personificarea Presbiterului – Isus, așa cum profetul Daniel a spus –, putem extrage niște bune învățături ce ne vor ajuta în drumul nostru al credinței. Una dintre ele este aceea că, scriindu-i bisericii Sale, formată din toți oamenii de pretutindeni care L-au primit pe Isus drept Mântuitor, Domnul o numește aleasa doamnă. Acest lucru arată dragostea și stima ce El I-o poartă ca și pentru Mireasa Sa.

Isus garantează că, de îndată ce Biserica Sa va fi zidită, porțile infernului nu o vor birui (Matei 16.18). Așadar, în timpuri de prigoană, frații care, de exemplu, trăiesc în locuri cu acces dificil nu trebuie să-și slăbească nădejdea, căci Casa Domnului va rezista oricărei porți diavolești, oricât de puternică ar fi, fiind zidită acolo unde Domnul a hotărât. Drept urmare, fiii doamnei alese – membrii Bisericii lui Hristos – nu trebuie să permită ca ceva sau cineva să-i îndepărteze de la această poziție privilegiată.

Nu putem uita de următorul fapt: Isus ne iubește cu adevărat. Deci, orice s-ar întâmpla, nu vom fi părăsiți. Dimpotrivă, vor fi împlinite toate făgăduințele pe care Tatăl ni le-a făcut nouă, fiilor Săi. El ne va sfătui ce să facem în orice situație, care este rezolvarea oricărei probleme și, de va fi necesar, va interveni personal în favoarea noastră.

Așa cum Domnul procedează cu Biserica Lui, și noi trebuie să procedăm la rândul nostru. Este de datoria noastră de a o iubi, de a ne da silința de a o ajuta și ocroti. Atât aleasa doamnă, cât și fiii săi trebuie să primească de la toți creștinii dragostea deplină. Iar dragostea în adevăr se află la membrii Trupului lui Hristos. Ori, aceasta ne aduce o mare responsabilitate, căci trebuie să dovedim acest sentiment păzind poruncile (Ioan 14.21). Purtând această dragoste în noi, putem ajuta pe oricine se află în vreo nevoie, dar nu putem face asta pe cont propriu; căci, Cel Preaînalt ne va călăuzi viața pentru a veni în ajutorul celor ce trebuie salvați. Tatăl ne-a dat putere, însă L-a însărcinat pe Sfântul Duh cu misiunea de a ne călăuzi în tot adevărul (Ioan 16.13).  

Noi, creștinii, trebuie să fim pozitivi și încrezători, căci dragostea de adevăr – unealta de care avem nevoie pentru a face lucrarea sfântă – nu ne va părăsi niciodată. De aceea, fratele meu, slujește-I Tatălui, nu crâcni niciodată și nici nu te mânia, fiindcă Dumnezeu te va călăuzi mereu către locul în care El dorește ca tu să-L reprezinți.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares