”Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli”
2 Timotei 2.5
Nu putem face lucrarea lui Dumnezeu oricum. Isus a dat exemplu în acest sens înainte de a împărți cele cinci pâini și cei doi pești (Luca 9.12-17). Pe lângă asta, nu putem crea alte învățături. Trebuie să recunoaștem suveranitatea Domnului, să luptăm după rânduieli și să înțelegem că scopul nostru trebuie să fie răsplata finală.
Nimic nu mai poate fi inventat pentru ca lucrarea cea sfântă să fie realizată cu mai multă reușită. Este de ajuns să observăm cum oamenii au fost folosiți în vremurile biblice și să îi luăm de model pentru a obține aceleași rezultate. Ei acționau sub imboldul inspirației, făceau ceea ce li se poruncea și nu se temeau de nicio amenințare. În plus, nu creau cu propriul cuget alte mijloace de a face ceva pentru Cel Preaînalt, căci cei care au încercat așa ceva nu au avut reușită.
Când Învățătorul a primit pâinile și peștii pentru a hrăni mulțimea înfometată, a poruncit să fie așezați în rânduri de câte 50 și 100 de oameni. Atâta timp cât acest lucru nu a fost făcut, El nu a binecuvântat și nici nu a înmulțit bucatele. Asta ne arată că El dorește ordine când I se execută voia. Fără îndoială, norodul era nerăbdător de a mânca, dar, mai întâi, trebuia să fie pregătit așa cum Isus ceruse.
Cel care hotărăște să se ieie după un specialist în comunicare, de exemplu, și începe să realizeze ceva potrivit cunoașterii înțelepților acestei lumi va vedea că ceea ce a realizat a fost lucrarea cărnii, care, potrivit Domnului, nu e bună de nimic. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea (Matei 7.13-14), și numai cei care O urmează reușesc să-L bucure pe Dumnezeu. Referitor la lucrurile sfinte, este mai bine să respecți învățăturile, să păzești poruncile și să urmezi numai Duhul Domnului.
Omul ce încearcă să facă lucrarea Tatălui în modul în care crede că este mai bine nu recunoaște autoritatea Domnului asupra vieții sale și asupra lucrării Sale. Ori, Dumnezeu este Creatura cea mai inteligentă din tot Universul. El este cel care a creat toate legile ce stăpânesc natura, a pus pământul și ceilalți aștri pe orbitele lor și îi ține pe toți în viață. A lăsa ca El să ne folosească potrivit învățăturii Sale prezintă certitudinea succesului desăvârșit în toate sensurile.
Pe de altă parte, cel care scornește alte mijloace de realizare a lucrării lui Dumnezeu nu luptă după rânduieli, iar asta este periculos. Doi dintre fiii lui Aaron au procedat așa și au murit, din cauză că Cel Preaînalt a apreciat că ei au dus un foc străin – de origine necunoscută – la altarul Domnului (Levitic 10.1,2; Numeri 26.61). De aceea, fratele meu, nu te du niciodată cu foc străin la lucrarea cea sfântă. Cei care sunt adepți ai închinării la idoli trebuie să fie cu mare grijă pentru a nu folosi în slujba Domnului vrăjitorii.
În versetul citat, apostolul Pavel a vorbit despre răsplăți. Nu este nimic greșit de a le avea drept scop; până la urmă, dacă Domnul a promis, El a făcut-o cu o anumită rânduială. De nu ar sluji drept scop, El ar fi păstrat pe fiecare în taină și, în ultima zi, El ne-ar lua pe nepregătite..
Cred că El a păstrat multe daruri pentru noi. Însă, ceea ce a fost revelat poate fi constituit prin învățături, potrivit cărora încercăm să-I realizăm voia Sa sfântă. Bineînțeles, totul potrivit rânduielilor din vechime.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares