Mesajul zilei

25/08/2017 - MAI APROAPE DE ATÂT ESTE IMPOSIBIL

”Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.”

Romani 10.8

Dumnezeu a hotărât că niciodată Cuvântul Lui nu ne va părăsi și că va fi trimis cu atâta putere încât să se facă ceea ce El vestește. Este important de subliniat că nu există diferență între Cuvântul pe care Dumnezeu i l-a dat Fiului Său, Isus, și Cel pe care El ni-L dă nouă. Hristos credea cu tărie în tot ceea ce Tatăl Său Îi spunea. Greșeala noastră este de a nu acorda atenția cuvenită la ceea ce El ne vorbește. Pentru ca Domnul să ne împlinească făgăduințele este de o importanță fundamentală faptul de a da crezare glasului Său.

Cuvântul lui Dumnezeu nu ”zboară” pe deasupra noastră, dar nici nu ne părăsește când nu-I acordăm atenția cuvenită. Porunca Domnului este ca, neîntrerupt, Cuvântul să stea atât de aproape de noi încât nici măcar vântul să nu poată treace printre noi și El. Cuvântul Domnului are drept misiune să facă ceea ce a fost plănuit dinainte. Așadar, ceea ce lipsește este faptul de a ne asuma locul și de a ne determina binecuvântarea. Cine crede în ceea ce Tatăl îi spune va vedea slava Lui (Ioan 11.40).

Cuvântul fiindu-ne mereu aproape, vrăjmașul nu reușește să ne atingă și nici să ne țină piept, căci, având încredere în ceea ce Cuvântul ne spune, dăm porunca și ne asumăm locul în Hristos. Însă, chiar de nu-I acordăm importanța pe care Domnul i-a dat-o, Cuvântul nu se va îndepărta de noi, dar, în același timp, nici nu va putea realiza misiunea ce-i fusese încredințată. Când omul primește mesajul lui Dumnezeu, dar nu crede în el și nici nu face nimic, lucrarea cea sfântă își încetează activitatea. Corect este să nu te oprești niciodată din a acționa în credința ce se primește ascultând Cuvântul Domnului. Cel care nesocotește ceea ce spune Cel Preaînalt va pieri cu siguranță.

Alt fapt important este că întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu nu stă numai aproape de noi, ci și în gura noastră. Acesta este atât de bine poziționat încât doar într-o fracțiune de secundă Îl putem folosi. Procedând astfel înseamnă să acționezi cu hotărâre asupra răului și să ceri alungarea sa, ceea ce presupune că mereu Cuvântul se află în așteptarea noastră gata de a-Și începe lucrarea.

Scrierea sfântă mai spune că dintotdeauna Cuvântul este pus în inima noastră.  Este ca și cum Domnul ar spune că, dându-ne revelația, El intră în casa noastră și își asumă locul. Așadar, nu mai trebuie să așteptăm și nici să ne gândim dacă slobozirea noastră este sau nu în voia lui Dumnezeu sau dacă El dorește să-Și înceapă lucrarea în acel moment sau mai târziu. Dacă Domnul este bun și nu există nicio fărâmă de răutate în El, de ce oare trebuie să încetăm de a-I folosi Cuvântul, dacă acesta deține toată capacitatea de a înfăptui minunea de care avem atâta nevoie?

Data viitoare când vei asculta propovăduirea Sfintei Scripturi acordă-I toată atenția, căci ceea ce se ministrează este Cuvântul Credinței, ce îți va schimba viața. Ascultându-L, crede!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!